Sari la conținut
ursii-pun-stapanire-pe-brasov

UPDATE:

Un urs a vizitat din nou Cabana Postăvarul, luni seară, forțând ușa clădirii. Episodul s-a petrecut la nici 48 de ore de la o altă vizită, care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică.

În plus, în această dimineață, potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, un cetățean a sesizat, prin apel la 112, prezența unei ursoaice cu trei pui în zona hipermarket-ului Carrefour de pe Calea București, din municipiul Brașov. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Brașov, format din 7 membri.

Vom reveni cu amănunte.

------------------

Un tânăr a fost atacat de un urs, vineri după amiază, în localitatea Hârseni. Întâmplarea a fost semnalată prin apel la 112, la puțin peste ora 17. Victima, un bărbat de 28 de ani, s-a ales cu răni la mâini şi la picioare.

Nici la Braşov nu au fost zile liniştite din acest punct de vedere. În noaptea de sâmbătă spre duminică, un apel la 112 anunţa, în jurul orei 23, prezenţa unui urs în zona unui container de pe strada Arinului, la faţa locului fiind direcţionată o echipă a Grupării de Jandarmi Mobile Braşov.

Animalul s-a retras în pădure, la scurt timp de la apariţia jandarmilor, fiind zărit ceva mai târziu în cartierul Astra, numărul apelurilor care anunţau acest lucru ajungând la 12.

Tot în noaptea de sâmbătă spre duminică, prezenţa unui urs a fost semnalată la Cabana Postăvarul, unde a spart uşa, încercând să pătrundă în interiorul clădirii.

Nu în ultimul rând, în acest weekend, apeluri la 112 pe aceeaşi temă au fost înregistrate şi pentru localitatea Fundata.

Comentarii

Ultimă oră