Sari la conținut
vesti-proaste-despre-starea-lui-schumacher

Veştile despre starea de sănătate a lui Michael  Schumacher NU sunt BUNE! “Schumacher este foarte slab. Nu poate merge!"

Familia lui Michael Schumacher a dat în judecată publicaţia germană Bunte, după ce în paginile revistei a fost publicat un articol conform căruia fostul pilot în vârstă de 47 de ani ar putea merge din nou.Avocatul lui Schumacher a explicat, în instanţă, că starea acestuia de sănătate nu s-a îmbunătăţit, aşa cum susţinea jurnalistul care a realizat materialul cu pricina.

Potrivit mirror.co.uk, accidentul suferit la ski în anul 2013 a provocat răni atât de grave, încât medicii s-au văzut nevoiţi să recurgă la o comă indusă pentru a-l salva pe fostul pilot. A ieşit din comă după şase luni, însă încă de atunci, acesta se află sub observaţia atentă a cadrelor medicale şi a familiei, care se luptă pentru recuperarea sa.

În prezent, Michael Schumacher primeşte îngrijiri medicale la locuinţa sa de pe malul Lacului Geneva, unde cadre medicale şi terapeuţi îl ţin sub supraveghere permanenţă.

Comentarii

Ultimă oră