Vineri, 21 mai, este ultima zi în care asociațiile de mediu și cetățenii interesați mai pot depune propuneri, sugestii sau amendamente la proiectul de Ghid pentru finanţarea nerambursabilă, din bugetul local, a evenimentelor organizate în cadrul Forumului Orașelor Verzi. Propunerea Ghidului de finanțare nerambursabilă pentru proiectele sociale poate fi accesată pe portalul Primăriei Brașov, www.brasovcity.ro.


Ghidul a fost lansat în dezbatere publică în luna aprilie, iar marți a avut loc consultarea on-line legată de acest subiect, la care au participat, pe lângă reprezentanții primăriei, aproape 20 de reprezentanți ai ONG-urilor de mediu sau din zona culturală, precum și din domeniul energiei regenerabile


Dezbaterea a debutat cu o prezentare a conceptului evenimentului “Forumul Orașelor Verzi”, prin care Brașovul își dorește să devină Capitala Verde a României. Dincolo de concept, au fost detaliate ariile de finanțare pentru activările/evenimentele de educare și conștientizare pe care asociațiile de mediu le pot face cu sprijinul financiar al municipalității în săptămâna forumului.


În premieră pentru Brașov, a fost prezentat formularul online de aplicare și întocmire a cererii de finanțare, care poate fi semnat electronic, pentru a evita astfel birocrația. Reprezentanții ONG-urilor au pus întrebări legate de ghid, au făcut propuneri de modificare a ghidului pe anumite puncte de interes legate mai ales de procedură și de unele condiții de eligibilitate, care vor fi analizate de aparatul de specialitate al Primăriei, urmând ca ghidul să fie ajustat conform sugestiilor. Forma finală a Ghidului de finanțare va fi lansată pe 5 iunie 2021, de Ziua Mondială a Mediului.
Valoarea totală a bugetului dedicat finanțărilor nerambursabile este de 100.000 de lei, iar valoarea nerambursabilă maximă este 20.000 de lei/proiect.