Se apropie zilele Halchiului si totodata Targul de Toamna. Localnicii le-au pregătit vizitatorilor, pentru weekendul urmator, întreceri sportive, concerte şi cele mai alese bunătăţi.

Manifestările sunt organizate de Primărie, Consiliul Local, Consiliul Judeţean Braşov şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. Ca şi în anii trecuţi, acţiunile se vor desfăşura în zona Bazei Sportive, acestea incluzând un program artistic bogat, din care nu vor lipsi concertele de fanfară, parada portului popular, precum şi câteva emoţionante momente prezentate de elevi şi preşcolari.

Primarul Ioan Gârbacea spune că producătorii agricoli şi harnicii gospodari îşi vor expune mărfurile la standurile comerciale autorizate, astfel încât toti cei prezenti, sa petreaca ore de neuitat, în compania muzicii, dansului, si în preajma grătarelor bine încinse pe care vor fi puse tot felul de bunătăţi.


bzb.ro