Sari la conținut

Ziua de 1 Decembrie - Ziua Națională a României

ziua-de-1-decembrie-ziua-nationala-a-romaniei

Ziua Națională a României

1 decembrie este ziua naţională a României şi are o însemnătate specială în societatea noastră.

Această zi marchează un eveniment istoric foarte important, și anume unirea Transilvaniei cu România, în anul 1918. În această zi, românii de pretutindeni sărbătoresc pe stradă, la paradele militare din fiecare mare oraș, ori acasă alături de cei dragi.

1 decembrie a fost adoptată ca ziua naţională a României în anul 1990. Această dată marchează Unirea Transilvaniei cu România şi va rămâne una dintre cele mai importante pagini ale istoriei şi unităţii naţionale româneşti, reprezentând momentul în care s-a cerut un singur stat național.

Legea Unirii a fost ratificată prin decret de lege, la 11 decembrie 1918, de cãtre regele Ferdinand.

România, la 99 de ani de la unire

Unirea de la 1 Decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei României şi, totodată, realizarea unui deziderat al locuitorilor graniţelor vechii Dacii, unirea Transilvaniei cu România.

Ziua de 1 Decembrie a devenit ziua națională a României după evenimentele din 1989.

România întregită s-a realizat într-un context istoric deosebit, prin trei momente succesive, pe cale democratică, prin adunări cu caracter reprezentativ.

Unirea Basarabiei cu Țara Mamă a avut loc la 27 martie / 9 aprilie, la Chișinău.

Apoi, pe 15/28 noiembrie, se hotărăște în unanimitate unirea Bucovinei „în vechiile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”.

În cele din urmă, la 1 decembrie 1918, are loc, la Alba-Iulia, Adunarea Națională, cu participarea a peste 1.200 de delegați aleși. Aceștia decretează unirea tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România.

Astfel, s-a născut România Mare, care avea o suprafață de puțin peste 295.000 km pătrați și o populație de 16.500.000 de locuitori.

1 decembrie nu este prima zi naţională a României

1 decembrie nu a fost singura zi naţională.

România a mai schimbat două astfel de sărbători în trecut.

Între anii 1866-1947, 10 mai a fost considerată sărbătoarea şi ziua naţională a României, deoarece Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în ziua de 10 mai 1866 jurământul în faţa adunării reprezentative a Principatelor Române Unite.

După abdicarea regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, a fost proclamată Republica Populară Română. Astfel, ziua de 24 august a fost adoptată drept ziua naţională, sub numele oficial de ziua insurecţiei armatei antifasciste şi începutul revoluţiei populare în România, cu referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.

Peste 1.800 de brașoveni au un motiv în plus de sărbătoare astăzi

Românii sărbătoresc astăzi Ziua Națională a României, ziua în care în urmă cu 99 de ani s-a înfăptuit Marea Unire.

Potrivit Direcţiei Judeţene Comunitare de Evidenţă a Persoanelor Braşov, în judeţ există 1.830 de persoane care își serbează astăzi, 1 decembrie, ziua de naștere.

La mulți ani tuturor sărbătoriților și tuturor românilor de pretutindeni!

Comentarii

Ultimă oră