Sari la conținut

Ziua Regalităţii - 10 Mai. O nouă dată cu triplă semnificație istorică

ziua-regalitatii-10-mai-o-noua-data-cu-tripla-semnificatie-istorica

Din nou, România are parte de o zi încărcată de istorie.


   Data de 10 Mai marchează trei momente importante din istoriografia României: începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării.

În prezent, ziua de 10 Mai este şi zi de sărbătoare naţională, printr-o decizie a Camerei Deputaţilor.

10 mai, Ziua Regalităţii, a fost ziua naţională a României din 1866 până în 1947, până la venirea comuniştilor la putere. În timpul regimului comunist, sărbătoarea de 10 Mai a fost ştearsă din memoria colectivă, iar când se vorbea despre independenţă se invoca discursul lui Mihail Kogălniceanu din Parlament, rostit la 9 mai.

Mulți ani la rând 10 Mai a fost celebrată apoi drept Ziua Regelui, fiind sărbătorită în primul rând de familia regală. Dar, recent, printr-un proiect adoptat de Camera Deputaţilor, data de 10 Mai a fost declarată şi zi de sărbătoare naţională. Legea nr. 103 din 14 mai 2015 hotărăște că „Ziua de 10 Mai va fi sărbătorită în fiecare an ca sărbătoare națională” prin organizarea de manifestări cultural-artistice. În textul actului normativ nu apare explicit denumirea sărbătorii, dar în general e denumită „Ziua Regalității”.

În aceste zile, România sărbătorește 141 de ani de la câştigarea Independenţei. Legea prin care a fost proclamată ieşirea de sub suzeranitatea Imperiului Otoman a fost adoptată de Parlament pe 10 mai 1877. La aceeași dată, dar în 1866, Carol I a intrat în Bucureşti. 11 ani mai târziu, a fost declarată Independenţa. Iar pe 10 Mai 1881, a fost declarat regatul României.

Ziua de 10 Mai a fost vreme de 80 de ani Ziua Naţională a României. Ziua Regelui sau Ziua Regalității a fost Ziua națională a României între 1866-1916 și 1918-1947. Era sărbătorită anual, cu fast la 10 mai.

10 mai 1866, sosirea lui Carol Hohenzollern Sigmaringen în România. Ziua în care Principele Carol I a depus jurământul.

Prima semnificaţie a zilei de 10 Mai este legată de momentul sosirii lui Carol de Hohenzollern Sigmaringen în România în anul 1866. Cu acceptul împăratului francez Napoleon al III-lea şi cel al regelui Prusiei, Wilhelm I, principele Carol a pornit spre România la sfârşitul lui aprilie 1866. A părăsit castelul Sigmaringen de lângă Dusseldorf şi a traversat Elveţia şi Austria. În ziua de 8 mai a ajuns cu vaporul la Turnu Severin, iar pe 10 Mai 1866 a intrat în Bucureşti. Sosirea în Capitală şi jurământul din biserica Patriarhiei au avut loc la miezul zilei de 10 Mai 1866. A început astfel o domnie de 48 de ani, cea mai lungă din istorie. A fost perioada în care 10 Mai a intrat în conştiinţa românilor drept Ziua Naţională şi Ziua Dinastiei.

10 Mai 1881: Proclamarea Regatului României.

Curajul, munca şi modestia întemeietorului dinastiei au fost cel mai bine întruchipate de coroana pe care a primit-o la 10 Mai 1881. La trei ani de la război şi după tratativele de la Berlin din iunie-iulie 1878, independenţa statului român era acum recunoscută de toate Puterile Europei, ceea ce a permis ridicarea ţării la rangul de Regat.

România de astăzi celebrează oficial ziua de 10 Mai ca zi a Regalităţii.

Din păcate, 2018 este primul an în care Ziua Regalității se sărbătorește fără cel care ne-a părasit anul trecut, Regele Mihai I.

   Ca o concluzie ziua de 10 mai ne aduce profunde semnificații istorice: 141 DE ANI DE LA PROCLAMAREA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI; 10 MAI 1877 - PROCLAMAREA INDEPENDENȚEI DE STAT A ROMÂNIEI, ÎNCEPUTUL DOMNIEI REGELUI CAROL I ȘI ÎNCORONAREA PRIMULUI REGE AL ȚĂRII.


....................................................................................................................................

Membrii Familiei Regale s-au pregătit intens pentru evenimentele care au loc în aceste zile. În această joi, este Ziua Regalității și se împlinesc 152 de ani de când principele Carol de Hohenzollern a ajuns pe pământ românesc. Este din păcate primul 10 mai fără Regele Mihai I. În această zi de joi, va avea loc deja binecunoscuta Garden Party.


   Curtea Palatului Elisabeta a fost pregătită intens pentru acest eveniment.

   Petrecerea anuală, de 10 Mai, din curtea Palatului Elisabeta este un eveniment unic în România. Eleganță, stil, bune maniere, oameni valoroși din toate domeniile. Sunt ingredientele de bază ale celebrei Garden Party, organizată cu ocazia Zilei Regalității.


  Fiecare detaliu este bine pus la punct, astfel încât totul să iasă ca la carte.


    Invitații vor fi primiți de membrii Familiei Regale pe peluza din curtea Palatului Elisabeta. „Grădina Palatului Elisabeta este pregătită pentru primirea invitaților la Garden Party de 10 Mai, zi de sărbătoare națională”, au anunțat membrii Familiei Regale.

Va fi, însă, un 10 Mai mai trist, ținând cont că Regele Mihai I nu mai este printre noi. Ultima oară când Majestatea Sa a participat la Garden Party a fost în anul 2012, însă fără Regina Ana, care deja era bolnavă și nu se mai putea deplasa.

Regele Mihai I a murit în 5 decembrie 2017, la vârsta de 96 de ani, după o lungă luptă cu boala. Majestatea Sa s-a stins la reședința din Elveția și este înmormântat la Curtea de Argeș.


   Revenind la ziua de astăzi, la ora 17, Palatul Elisabeta va găzdui sărbătoarea tradițională populară Garden Party, la care sunt aşteptaţi, ca în fiecare an, mii de invitaţi din toate judeţele ţării şi din Republica Moldova. Evenimentul are loc în prezenţa MS Margareta, Custodele Coroanei române, ASR Principele Radu, ASR Principesa Elena şi E.S. dl. Alexander Philips Nixon, ASR Principesa Maria.


  Printre invitaţi se vor număra reprezentanţi ai comunităţilor rurale şi urbane, demnitari ai statului român, autorităţi locale, personalităţi ale societăţii civile, ale mediului economic, profesori şi elevi, reprezentanţi ai Armatei României, ai Bisericii şi membri ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti.


Îşi vor da concursul Orchestra Reprezentativă a Armatei României, Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” şi Jandarmeria călare.

Dress codu-ul unui astfel de eveniment este desigur unul special. Toate doamnele trebuie să poarte obligatoriu pălarie. Principala inspirație pentru vestimentație o reprezintă evenimentele de gen din Marea Britanie, locul unde practic a început tradiția evenimentelor de tip Garden Party.
Va fi, însă, un 10 Mai mai trist, ținând cont că Regele Mihai I nu mai este printre noi. Insă viața trebuie să meargă înainte pt ceilalți. Așa că tradiția petrecerii la nivel înalt de la Palatului Elisabeta, Garden Party, va continua și anul acesta.

Data de 10 Mai marchează trei momente importante din istoria României: începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării.

Comentarii

Ultimă oră