Sari la conținut

Zice românul că aşchia nu sare departe de trunchi. Cum însă aici este vorba despre poliţiştii noştri comunitari, unii, că nu generalizăm, şi şeful lor, Eugen Aldea, şi, cum între ei, probabil, nu există grade de rudenie, nu putem aplica nici zicala ad literam.



Dar putem spune că unii dintre comunitari se poartă mai rău decât miliţenii de pe vremuri. Nicio legătură cu Aldea, care a lucrat şi el, ani buni, în Miliţie, s-a pensionat şi ia şi „soldă” din bani publici. Acum răspunde disciplinat doar la ordinele „Supremului” că, de reflexul rămâne, iar ordinul se execută, nu se discută.



Nici asta n-ar fi baiul! Da nu ştiu cum, unii comunitari fac la fel ca miliţienii apuşi. Vorbesc urât şi de sus cu contribuabilul, îi iau la hăţ pe taximetrişti, nu-s de găsit decât pe la chioşcurile non stop, unde îşi fac veacul, prin pieţe, unde ciugulesc de la ţărani o prună, un strugure, o caisă şi nu au nicio treabă cu cerşetorii care roiesc peste tot.

Da de mulţi, sunt tare mulţi! Cine vrea să ştie câţi, să intre pe saitul Polţiei Comunitare Braşov, să se lămurească.

De puţini sunt, însă, foarte puţini!

Comentarii

Ultimă oră