Sari la conținut

Au început înscrierile pentru „Trofeul dăscălilor”, ediţia 2011-2012

Trustul de Presă “Mix Media Group”, Fundaţia “Îngeraşul Meu “,  în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov, Consiliul Judeţean Braşov lansează pentru toate cadrele didactice din România –Concursul Naţional “Trofeul Dascalilor “, editia a II-a, 2011-2012.
Noutatile celei de-a doua ediţii sunt : caracterul naţional al competiţiei, includerea unei secţiuni care se adresează învăţământului universitar  şi acordarea mai multor trofee.

Cine se poate înscrie. În cadrul  Concursului National “Trofeul Dascalului “, editia a II-a ,2011-2012 , se vor putea  înscrie toate cadrele didactice din învăţământul  preuniversitar şi universitar  din România  prin depunerea  unui proiect personal, iniţiat şi desfăşurăt cu copiii, elevii, studenţii şi care a avut un impact la nivelul comunitatii (locale, naţionale ).

Etapele competiţiei :
1. Înscrierea proiectului  în concurs  în perioada  noiembrie–31 ianuarie 2012 ; pentru cadrele didactice din ţară.  Depunerea proiectului se va realiza prin expedierea lui  poştală sau electronică.
2. Promovarea  proiectului şi a cadrului didactic pe blogul şi pe site-ul fundatiei, in cadrul unui interviu televizat (pentru cadrele didactice din alte oraşe se va prezenta proiectul în cadrul emisiunii) în perioada ianuarie –martie 2012 .
3.Prezentarea pe scurt a proiectului înscris  în revista concursului.
4.Jurizarea proiectelor în perioada ianuarie –februarie, de către juriul concursului.
5.Premierea cadrelor didactice  câştigătoare în cadrul Galei Concursului -aprilie 2012.

Secţiunile concursului:
1.Învăţământ preşcolar
2.Învăţământ primar
3.Învăţământ gimnazial  si liceal
4.Învăţământ universitar

Ce premii se acordă:
Pentru fiecare secţiune se vor acorda :locul III, loculI, locul I(Trofeul Dascălilor ).
Pentru mai multe detalii puteţi accesa blogul:fundatia-ingerasul-meu.blogspot.com şi site-ul www.FundatiaIngerasulMeu.ro .
“ Să le ridicam meseria pe cel mai înalt piedestal, să le aducem recunoştinţă ceas de ceas, să nu uităm că datorita lor suntem cu adevarat  oameni…..Multumim Dascălilor! Dorim să răsplătim această frumoasă şi nobilă meserie printr-un premiu pe măsură-Trofeul Dăscalilor”-spune prof.Adriana Racu, iniţiator proiect. (A.R.)

Comentarii

Ultimă oră