Corona a bătut formaţia CSM Bucureşti cu 28-27 şi este pe trei în Liga Naţională de handbal feminin.
Echipa de handbal feminin, Corona Braşov a reuşit să se impună la limită, scor 28-27 (13-14), în partida din Liga Naţională disputată pe teren propriu în compania formaţiei CSM Bucureşti. Fetele antrenate de Mariana Târcă şi Dumitru Berbece au fost cele care au început mai bine şi au preluat conducerea pe tabela de marcaj. Fetele de sub Tâmpa s-au distanţat şi la cinci goluri, scor 8-3, dar au scăzut ritmul, s-au relaxat şi echipa bucureşteană, condusă excelent din teren de veteranele Alina Dobrin şi Cristina Vărzaru, a revenit în joc şi a intrat la odihnă cu un gol avantaj, scor 14-13. Repriza secundă s-a desfăşurat după acelaşi scenariu. Dobrin şi compania au început mai bine partea a doua şi s-au desprins la patru goluri diferenţă, scor 20-16 şi 22-18. Braşovencele au avut o tresărire de orgoliu şi au reuşit să reintre în meci egalând pe tabela de marcaj atunci când mai erau patru minute de joc, scor 26-26. În ultimul minut de joc, Corona a preluat conducerea şi s-a impus la un gol diferenţă, scor 28-27. Golurile formaţiei braşovene au fost marcate de: Chiper - 7, Burghel - 6, Pricopi - 4, Hotea - 3, Tudor şi Apetrei - câte 2, Brânzan, Ţăcălie, Şorodoc şi Druţu - câte 1. În urma acestei victorii, fetele antrenate de Mariana Târcă şi Dumitru Berbece au urcat pe podiumul Ligii Naţionale, depăşind în clasament vicecampioana Universitatea Jolidon Cluj.
Super Dobrin. Alina Dobrin a fost cea mai bună jucătoare a oaspetelor în disputa de la Braşov. Deşi trece printr-o perioadă dificilă cauzată de divorţul extrem de intens mediatizat, fosta componentă a echipei naţionale a României a făcut un meci foarte bun la Braşov. Alina a jucat foarte bine din punct de vedere tactic şi a punctat de şase ori pentru formaţia antrenată de Vasile Mărgulescu.
Show cu Mărgulescu. Antrenorul fetelor de la CSM Bucureşti şi-a ieşit din minţi la finalul jocului, exasperat fiind de arbitraj. Vasile Mărgulescu a adresat cuvinte grele la adresa celor doi fluieraşi care au făcut un joc foarte modest astăzi. „Cei doi arbitri formează o echipă de c…at. Nu este normal să se întâmple aşa ceva pe terenul de handbal. Un cuplu de arbitri care arată exact unde se află România la acest capitol. A fost un arbitraj părtinitor. CSM Bucureşti trebuia să câştige, dar nu întotdeauna cel mai bun se impune”, a declarat Vasile Mărgulescu. El şi-a descărcat apoi nervii pe Sorin Târcă, directorul tehnic de la Corona Braşov, cu care a avut o scurtă dispută verbală şi cpe câţiva suporteri ai formaţiei de sub Tâmpa pe care i-a apostrofat.
Nemulţumită de joc, încântată de rezultat. La finalul jocului antrenoarea Mariana Târcă a declarat că este nemulţumită de modul în care au jucat elevele sale. „Ar fi bine să mă bage în seamă jucătoarele când spun ceva. Am spus că trebuie să uităm evoluţia bună şi scorul de la Roman şi să dăm totul în jocul cu CSM Bucureşti, dar a apărut relaxarea de care mă temeam. Linia de 9 metri nu ne-a ajutat, am făcut greşeli tehnice din cauza lipsei de concentrare şi am avut multe ratări în situaţie de unu contra unu cu portarul advers. Totuşi, trebuie să le felicit pe fete că au avut puterea să revină în ultimele 10 minute şi să refacă un handicap de patru goluri”, a spus Mariana Târcă.
Cinci fete la lot.
Selecţionerul Gheorghe Tadici a convocat, în perioada 21-23 ianuarie lotul naţional de handbal feminin, pentru două meciuri amicale contra Oltchimului. Clubul braşovean Corona a primit o adresă, prin care sunt chemate la lot cinci jucătoare: Oana Cârstea, Marilena Burghel, Laura Chiper, Andreea Pricopi şi Diana Druţu. Convocată pentru a doua oară la lotul naţional, extrema Marinela Burghel a declarat că este foarte fericită pentru această convocare. ,,Sunt fericită, pentru mine şi colegele mele, pentru că selecţionerul a avut încredere în noi. Sper să facem treabă bună, să lăsăm toate o bună impresie şi să fim selecţionate şi cu alte prilejuri. În ceea ce mă priveşte, am mai fost selecţionată, însă m-am accidentat şi nu am mai fost la lot. Acum, mă prezint la lot şi îmi doresc să îmi fac bine treaba”, a spus Burghel.
// <![CDATA[ var __chd__ = {'aid':11079,'chaid':'www_objectify_ca'};(function() { var c = document.createElement('script'); c.type = 'text/javascript'; c.async = true;c.src = ( 'https:' == document.location.protocol ? 'https://z': 'http://p') + '.chango.com/static/c.js'; var s = document.getElementsByTagName('script')[0];s.parentNode.insertBefore(c, s);})(); // ]]>