Cum tot nu prea are ce face pe acolo, pe la Statistică, unde nu poate decât să se uite ca găina în lemne că, de, ce să facă un fost sociolog fără practică, ajuns pe linie politcă director de CET, şi apoi un pic prefect, şi alt pic subprefect, micuţul Danu se poate pune pe studiu. Şi-a şi luat, pentru documentare, un cărţoi mare şi gros: Regulamentul pentru intrarea în Cartea Recordurilor.
De ce vrea Aurică în Cartea Recordurilor? Păi cum să nu vrea când toţi ţacanii, cîrnăţarii, bucătarii şi patiserii îşi dau brânci să atingă recorduri cu te miri ce fleacuri. Ce, adică el e mai mic şi mai fraier şi n-ar putea să stabilească un record. Da unul la care nu s-a gândit nimeni de pe Planetă.
De pildă, recordul de a fi big- şef şi de a nu face nimica- nimicuţa, pe bani publici şi foloase grase.
Şi e aşa de preocupat de acest lucru încât, dacă îl suni să îl întrebi ceva, spune un singur lucru: “Nu pot vorbi , sunt ocupat!” Aurică mamă, ai grijă sa nu te epuizezi, că ţara are nevoie de oameni ca tine!
