În aceste zile s-au deschis mai multe pârtii de practicare a sporturilor de iarna și cu această ocazie reprezentanții Serviciului Public Județean Salvamont Brașov, vă recomandă:
l Să alegeți un echipament de alunecare pe zapadă corespunzător, din punct de vedere al caracteristicilor tehnice și al reglajului legăturilor, greutății corporale și a nivelului dvs. de pregătire.
l Abordați, la început, cu precauție pârtiile de schi, întrucât nu mai dețineți aceleași abilități sportive ca la finalul sezonului trecut și este necesară o mică perioadă de reacomodare.
l Schiați în așa fel încât să nu puneți în pericol viața altui schior sau să îi cauzați acestuia vreun prejudiciu.
l Adaptați-vă viteza și maniera proprie de a schia conform pregătirii tehnice, condiției fizice, stării zăpezii, gradului de dificultate a pârtiei, condițiilor atmosferice și densității traficului de pârtie.
l Alegeți cu grijă traiectoria pe care urmează să coborați, în scopul protejării schiorilor aflați în aval.
l Depășiți schiorul aflat în aval fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă, cu condiția ca această depășire să fie suficient de largă pentru a evita o eventuală evoluție neașteptată a celui ce urmează să fie depășit.
l Asigurați-vă, că atât dumneavoastră, cât și alți schiori sunteți în afara oricărui pericol, cu ocazia traversării unei pârtii sau a reluării parcursului, după o oprire temporară pe pârtie.
l Evitați staționarea pe pârtie, mai ales pe porțiunile înguste ale acesteia sau pe cele lipsite de vizibilitate. În cazul căderii, eliberați pârtia în cel mai scurt timp posibil.
l Utilizați numai marginea pârtiei pentru urcarea sau coborârea pe jos, fără schiuri.
l Respectați indicatoarele de semnalizare și balizele de marcare instalate pe pârtie și pe traseele de schi pentru agrement: Nu schiați în pădure, nu coborati direct, Interzis săniușul, Nu circulați pe pârtie
l Respectați marcajele internaționale pentru gradele de dificultate ale pârtiilor de schi: verde-foarte ușor, albastru - ușor, roșu-mediu, negru - dificil
l Nu folosiți mijloace de alunecare improvizate, tip pungi sau capace de plastic, nu sunt controlabile și generează accidente grave.
l Anunțați echipa locală Salvamont, direct, prin Dispeceratul Național Salvamont la numărul de telefon 0Salvamont (0725.826.668) sau prin Serviciul 112 în cazul producerii unui accident pe pârtie, specificând următoarele: numele dumneavoastră, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, când s-a produs accidentul și locul unde se găsesc persoanele accidentate.
l Încercați să protejați locul accidentului și accidentatul, amplasând pe pârtie la 5-6 metri în amonte, o barieră de schiuri înfipte în zăpadă, până la sosirea echipei Salvamont.
l Protejați termic accidentatul și încercați să îi asigurați suport psihologic.
l În cazul unor căzături puternice încercați să nu mișcați persoana accidentată și nu permiteți să intervină decât persoane cu pregătire medicală, medici, asistenți/paramedici sau salvamontiști. Cazuistica accidentelor cu traumatisme de coloană este destul de mare în cazul accidentelor pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă și intervenția unor persoane fără pregătire medicală sau echipamentul necesar poate fi fatală accidentatului.
l Nu acceptați să fiți transportați în afara pârtiei decât cu mijloace de transport specifice, tip targă de pârtie, și doar după ce s-a făcut imobilizarea corespunzătoare a zonei afectate.