Sari la conținut

Bărbat anchetat şi condamnat la Braşov, după ce a luat bani pentru a face rost de permise

A promis pentru români permise de conducere din Ungaria, a încasat 16 mii de euro, iar acum este condamnat definit pentru trafic de influenţă. Aceasta este pe scurt, isprava unui bărbat cercetat penal de DNA Braşov. Procurorii anticorupţie au început ancheta în februarie 2010, iar Înalta Curte de Casaţie a confirmat acum, sentinţa dată de judecătorii braşoveni. Potrivit procurorilor DNA, inculpatul a cerut de la 8 persoane, suma de 16 mii de euro. Asta pentru a le obţine, în mod fraudulos, permise de conducere auto eliberate de autorităţile din Ungaria. Condamnatul lăsa să se înţeleagă, la momentul comiterii faptei, că are influenţă asupra funcţionarilor din Ungaria, abilitaţi în domeniul eliberării permiselor auto. Inculpatul a fost arestat timp de o lună şi trimis apoi în judecată. O instanţă a Curţii de Apel Braşov l-a condamnat la 3 ani de ani de închisoare cu suspendare şi la plata sumei de 76 de milioane de lei vechi, cheltuieli de judecată. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut sentinţa judecătorilor braşoveni. (A.V.) foto: mediafax.ro

Comentarii

Ultimă oră