Muzeul Naţional Peleş a pus în vânzare un bilet dublu, care asigură vizitarea însoţită de ghid pentru Castelul Peleş şi Castelul Pelişor, pentru tariful de 30 de lei pentru adulţi. Elevii, studenţii şi pensionarii nu pot cumula acest bilet cu reducerile deja existente (75% pentru elevi şi studenţi si 50% pentru pensionari), dupa cum anunta Ziarul Financiar. Biletul dublu include vizitarea expoziţiei de bază a Castelului Peleş (insoţit de ghid, in limba română, engleză, franceză, etc.) şi a Castelul Pelişor (din nou însoţit de ghid). Biletele se pot achiziţiona de la casa de bilete din curtea interioară a Castelului Peleş. (A.M.)