Nu mai este un secret pentru nimeni că Braşovul este numit „Iaşov", din cauza populaţiei masive adusă în perioada comunistă din Moldova către oraşul de la poalele Tâmpei, aflat la acea vreme într-un amplu proces de industrializare. Astăzi, peste 100.000 de locuitorii ai municipiului provin din Moldova. Chiar şi după 1989, moldovenii au continuat să vină. Aparenta bunăstare a rudelor sau consătenilor deja instalaţi aici continuă să-i atragă. Mulţi s-au realizat în Braşov, ajungând persoane importante ale oraşului. Alţii, disponibilizaţi după 2000, s-au întors în casele de la ţară, lăsându-şi copiii în apartamentele de la oraş sau, pur şi simplu, vânzându-le. La ultimele două alegeri locale s-a spus că ei au ales noul primar al oraşului. De altfel, George Scripcaru însuşi este un model pentru orice moldovean realizat în Ardeal. Al patrulea născut dintr-o familie cu nouă copii, Ghiţă, cum îi spuneau ai lui, a venit în Braşov în 1981, la numai 15 ani, ca să urmeze o şcoală profesională. Astăzi este cel mai cunoscut om din urbe.
Primul val: chemarea marilor uzine
După primul Război Mondial, populaţia Braşovului a crescut necontenit. IAR revoluţionase producţia de avioane şi avea nevoie de tot mai mulţi muncitori. Se construiesc case lângă gară şi ia naştere cartierul Noua, pentru familiile proletarilor de la fabrica de vagoane Astra. Cei mai dornici să abandoneze viaţa de la ţară, în schimbul celei de oraş, au fost moldovenii. Sărăcia şi condiţiile grele de trai de acasă erau lesne schimbate pe un loc de muncă într-una din cele două întreprinderi mari. Migrarea spre Braşov s-a redus în urmă crizei financiare din 1929, dar şi-a reluat cursul după 1933.
Al patrulea val: barăcile groazei
Politica de colonizare a Braşovului continuă neîntrerupt până în 1960, când încheierea cooperativizării duce la o scădere a nevoii de tractoare şi utilaje. La sfârşitul celor 10 ani de industrializare forţată, funcţionau deja aproape 20 de întreprinderi, populaţia sporise cu peste 150.000 de locuitori, iar moldovenii continuau să vină în oraş. Blocurile de locuinţe deveniseră neîncăpătoare. Aşa au ajuns să locuiască în cartierele de barăci de la periferie. Pe atunci, moldovenii şi-au câştigat un prost renume. Găştile de la barăci erau temute prin tot oraşul.
Al cincilea val: camioanele
După 1970, Braşovul a devenit din nou obiectiv prioritar pentru programul lui Ceauşescu. Dictatorul ordonă reluarea în forţă a politicii de colonizare. Convoaie de camioane trec munţii pe la Oituz, pentru a se întoarce încărcate cu muncitori din Moldova. Noul val al colonizării masive a Braşovului avea să dureze pînă în 1980. Moldovenii au fost priviţi cu dispreţ încă de la început. În Schei, nu intrau de frică să nu ia bătaie. Locuitori de aici, care se considerau cei mai vechi dintre braşoveni, se organizau în cete care vânau moldoveni. Moldovenii ripostau de fiecare dată.
Al şaselea val: ucenicii tunşi zero
Cei mai tineri dintre moldoveni, au ajuns în Braşov pentru a urma o şcoală profesională. La poarta grupului şcolar erau preluaţi şi duşi la infirmierie. Acolo erau controlaţi de o comisie de medici, cântăriţi, tunşi la chelie şi deparazitaţi. Contractul pe care îl semnau prevedea că statul să le asigure masă, cazare şi îmbrăcăminte pe durata şcolii profesionale, cu obligaţia ca, după absolvire, să lucreze minimum cinci ani în uzină braşoveană care patrona liceul.
Viaţa din spatele zidurilor înalte ce împrejmuiau odinioară Grupul şcolar „Steagul Roşu” devenea un coşmar. Bătuţi de pedagogi la cea mai mică abatere, ţinuţi într-o disciplină strictă, copiii erau pregătiţi să devină comunişti model. Singura bucurie la sfârşit de săptămână era biletul de voie pentru a merge în oraş.
Salarii mari
Pe vremea aceea, salariile muncitorilor din uzinele braşovene erau cele mai ridicate, retribuţia medie în 1980 fiind 2.429 de lei pe lună, mai mare cu 180 de lei decât cea pe ţară. Din primii bani pe care îi primea, un moldovean angajat în Braşov îşi cumpăra haine. Cu părul lăsat să crească în chică şi favoriţi, se îmbrăca după Nekerman. Pantaloni evazaţi, cu talie joasă şi buzunare aplicate în faţă, cămaşa strîmtă cu guler larg, adidaşi sau tenişi de Drăgăşani, geacă de blugi şi ceas electronic. Aşa, moldoveanului nu-i mai era ruşine să iasă în oraş. Radiocasetofonul era următorul pe lista de priorităţi.
„A început de ieri să cadă/ Câte-un moldovean pe stradă,/ C-un casetofon în mînă,/ Nemâncat de-o săptămână!". Aşa sună un fragment dintr-o poezioară care circulă printre muncitorii din uzinele braşovene.
Ceapă şi cartofi în jurul blocurilor
În timp, modovenii au insuflat localnicilor spriritul lor de gospodări ai pământului. Spaţiile verzi dimprejurul blocurilor au fost săpate de moldoveni şi cultivate cu ceapă sau cartofi. În jurul blocurilor, tot ei au plantat pomi fructiferi şi butuci de viţă-de-vie. În schimb, de la braşoveni au preluat gătitul cu rântaş.S-au amestecat obiceiuri de sărbători, preferinţe de mâncare şi de îmbrăcăminte. Ambiţioşi, inteligenţi şi muncitori, foarte mulţi moldoveni au reuşit să se integreze şi să formeze familii armonioase, devenind exemple pentru alţii. Astăzi, a doua sau şi treia generaţie de moldoveni naturalizaţi se consideră braşoveni get-beget.
