Duminică, 24 februarie 2019, în partea inferioară a pârtiei Lupului va avea loc prima etapă a a celei de a doua ediții a competiţiei open de schi alpin „Braşov Kids Trophy”, eveniment dedicat tuturor copiilor de până la 12 ani, indiferent dacă practică acest sport la nivel de performanţă sau doar la nivel amator.
,,Acest eveniment, care are loc cu doar câteva zile după de cea mai importantă competiţie de schi alpin din România, FIS Children Trophy și are drept scop promovarea acestui sport în rândul copiilor. Participanţii vor beneficia de aceleaşi condiţii tehnice ca la orice concurs de schi alpin, doar că participarea este deschisă tuturor, indiferent dacă au învăţat schiul în cadrul unui club sportiv, cu un instructor sau alături de părinţi. În primul rând această competiţie este adresată copiilor din Braşov, pentru că noi, braşoveni, avem o tradiţie în practicarea schiului. În acelaşi timp, îi aşteptăm pe copii din toată ţara, pentru că nu trebuie să uităm că avem cel mai bun domeniul schiabil ţară. Tot ce ne rămâne de făcut este să ne aducem copii la schi, pentru a se bucura de mişicare şi de aer curat”, a declarat fostul campion al României la schi alpin Ioan Gabriel Nan, unul dintre organizatori.
„Braşov Kids Trophy la schi alpin”, este o competiţie open pentru copiii până la 12 ani, organizată de Asociației Nan Schi Club, cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov, al Serviciului Salvamont şi al firmei Comprest.
Competiţia se va desfăşura de-a lungul a 2 etape, în data de 24 februarie 2019, pe pârtia Lupului (telescaunul de jos) din Poiana Brașov și respectiv, în data de 24 martie 2019. În acest moment sunt, pentru prima etapă a competiției s-au înscris, deja, 52 de copii.
Evenimetul se adresează copiilor, fete şi băieţi, amatori (nelegitimaţi) sau legitimați la cluburi sportive de profil, la una din următoarele categorii de vârstă: fete născute în 2013 şi mai mici; băieți născuţi în 2013 şi mai mici; fete născute între 2011 – 2012; băieți născuţi între 2011 – 2012; fete născute între 2009 – 2010; băieți născuţi între 2009 – 2010; fete născute între 2007 – 2008; băieți născuţi între 2007 – 2008.
Întrecerile vor consta într-o probă de slalom uriaș în două manşe, respectând particularităţile de vârstă şi abilitățile tehnice ale participanților.
Tinerii practicanți ai schiului alpin vor avea posibilitatea să-și perfecționeze deprinderile tehnico – tactice specifice, să-și pună în valoare talentul sportiv și să guste din emoțiile oferite de cursă, în cel mai frumos peisaj din Poiana. Să nu uităm că pe langă muncă, sacrificii și dorința de a fi mai bun se găsește tot timpul loc și pentru distracție în natură.
Vor fi cupe, medalii, diplome, o tombolă cu cadouri surpriză, culminând cu premii acordate de sponsorii acestui eveniment, printre care se numară: Audi prin TESS – dealerul din Brasov, Rossignol, Buff, Spider, Olympus, Herbagetica, Atomic, Merinito, Bauch+Lomb, care vor oferi tuturor participanților premii.
Brașovenii sunt invitați să vină să asiste aprovizionați cu multa voie bună (să nu uite de clopote și fluiere), pentru a încuraja micii profesioniști ai zăpezii și pentru a crea o atmosferă de basm.