Poetul braşovean Ştefan Baciu, cunoscut mai mult în străinătate decât în ţară, a primit ceea ce merita – un muzeu memorial în casa în care a copilărit.
Casa Baciu conţine o bibliotecă cu 3.700 de volume şi peste 1.800 de manuscrise si documente, care au aparţinut nu numai poetului Ştefan Baciu, ci întregii familii. Stefan Baciu este autorul a peste 100 volume de poezie, memorialistică, eseistică, traduceri şi al câtorva mii de articole şi studii în presa internaţională.
Ultimii 30 de ani din viaţă a trăit în Hawaii, unde a fost profesor de literatură hispano-americană la Universitatea din Honolulu.
Deschizător de drumuri. Clădirea de pe strada Gheorghe Baiulescu care adăposteşte muzeul memorial Ştefan Baciu a fost construită între anii 1930-1931. Tatăl poetului, profesor la liceul Andrei Şaguna, primise pământ pe acea pantă, un loc viran la vremea aceea, numit Lunca Plăieşului, pe care a construit o casă pentru familia sa. Ion Baciu îşi luase doctoratul la Budapesta şi era atestat ca profesor de germană, latină, română si maghiară. Împreună cu Michael Teutsch a elaborat primul manual de limba română pentru uzul minorităţilor din Transilvania.
A absolvit Şaguna. Fiul lui, Ștefan Baciu, născut la 29 octombrie 1918, urmează cursurile liceului „Andrei Saguna”, avându-i ca profesori, printre altii, pe Emil Cioran si Octav Şuluţiu. Pentru volumul său de debut "Poemele poetului tânăr" primește în 1935, la vârsta de 17 ani, "Premiul scriitorilor tineri" al "Fundațiilor regale". După ce a absolvit dreptul, în București, unde a publicat în mai multe reviste de cultură, pleacă în Elveţia, în 1946 , cu soţia sa Mira, fiica unui lider ţărănist. La Berna, lucrează ca atașat de presă la Legaţia României.
Prieten cu Che Guevara şi Castro. Conştient de consecinţele instaurării regimului comunist în România, Ştefan Baciu nu se mai întoarce acasă. Ajunge în Brazilia, la Rio de Janeiro, unde a devenit redactor de politică internaţională la un important ziar. Drept urmare, călătoreşte mult prin America Latină, unde îl va cunoaşte pe revoluţionarul Che Guevara şi are pentru o vreme relaţii apropiate cu liderul cubanez Fidel Castro. În 1964, se stabileşte în Honolulu, Hawaii, unde va fi profesor universitar de literatură hispano-americană .
N-a uitat niciodată Braşovul. Locurile dragi din Braşovul natal apar foarte des evocate în versurile scrise chiar la zeci de ani după ce a murit. Vocea lui Ştefan Baciu citind din poeziile sale despre oraşul tinereţii a rămas imprimată pe bandă şi recuperată din Honolulu de sora lui. Ştefan Baciu se stinge din viață la Honolulu, pe 7 ianuarie 1993, la 75 de ani, în timp ce vorbea la telefon cu sora lui din București. A lăsat în urmă peste 100 volume de poezie, memorialistică, eseistică, traduceri și 5000 de articole de presă. Cei care vor să afle mai multe despre poetul braşovean o pot face la Casa Ştefan Baciu“ de pe strada Gheorghe Baiulescu, primul muzeu memorial dedicat unei personalităţi din diaspora. E.C. VEZI DETALII IN VIDEO