Maxim Iacob, de la secţia de badminton a ACS Transilvania Braşov, este vicecampion naţional la categoria de vârstă Under 9, după o finală spectaculoasă în cadrul Campionatului Naţional pentru U9 şi U17, care s-a desfăşurat în week-end la Târgu Mureş.
Și colegul său mai mic, David Fitcu, în vârstă de doar 7 ani, a avut o prestaţie lăudabilă, reuşind să iasă din grupe la aceeaşi categorie U9 şi să se califice în sferturile de finală.
„Badmintonul braşovean renaşte! În urmă cu doi ani, Alpar Miloş şi David Negoiţă reuşeau, după mult timp, să câştige locul trei la categoria U13 a Campionatul Naţional, la proba de dublu băieţi, un rezultat care a venit după o pauză destul de mare, pentru oraşul nostru, în această disciplină.
Acum, la Campionatul Naţional de la Târgu Mureş, Maxim Iacob a devenit vicecampion naţional la U9, iar David Fitcu, având doar şapte ani, a reuşit să iasă din grupe şi să se califice în sferturile de finală. Prestaţiile celor doi redau speranţa şi celorlalţi copii care se pregătesc în cadrul clubului nostru, urmând ca în viitorul apropiat să ne reprezinte în concursurile naţionale şi de ce nu şi mai departe. Felicitări încă odată pentru prestaţia foarte bună a celor doi sportivi! Le urăm succes în continuare cu speranţa că le vor călca pe urme şi alţi sportivi braşoveni”, a precizat Dan Stegaru, antrenorul secţiei de badminton de la ACS Transilvania Braşov.