Brașovul a pus România pe harta conferințelor de mediu din Europa
- Trei zile de exemple de bună practică, soluții, studii de caz, oportunități de finanțare pentru ca orașele din România să devină mai prietenoase cu mediul -
La Brașov, s-a desfășurat cea mai importantă conferință din România dedicată politicilor publice de protecție a mediului. Această conferință, parte a evenimentului Forumul Orașelor Verzi, s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, scopul ei fiind prezentarea, în fața autorităților locale din România, a celor mai bune practici, a soluțiilor pe care le pot implementa, a oportunităților de finanțare și încurajarea acestora pentru a lua măsuri necesare creșterii calității vieții în orașele pe care le reprezintă.
La eveniment au participat peste 200 de reprezentanți ai autorităților publice locale și centrale din România, dar și ambasadori, reprezentanți ai organizațiilor de mediu și ai companiilor care derulează proiecte în domeniul protecției mediului.