Sari la conținut

Econtext a realizat un top al judeţelor României după cantitatea de lemn tăiată în perioada 2000-2010, Braşovul ieşind pe locul întâi. Datele folosite provin de la direcţiile silvice judeţene.

Braşovul este judeţul în care s-a consemnat cea mai mare creştere a volumului de lemn recoltat în 2010, faţă de 2000. Creşterea este de 63% (de la 500,2 mii de metri cubi în 2000, până la 815,7 miii mc în 2010). În această perioadă, volumul de lemn recoltat a crescut în 26 de judeţe şi a scăzut în 15.
Suceava şi Neamţ, campioane în 2010. Judeţele din care, în 2010, s-a recoltat cel mai mult lemn sunt Suceava şi Neamţ. Volumul de lemn recoltat din Suceava s-a ridicat la 2.299,6 mii de metri cubi, iar în Neamţ, 1.253,1 mii de metri cubi. Împreună, cele două judeţe asigură aproape un sfert din producţia naţională de lemn. În Suceava îşi desfăşoara activitatea companiile austriece Egger sau Schweighofer, unele dintre cele mai mari exploatatoare de lemn din ţară.
Cât se exploatează anual. În România se fură anual circa 65.000 de metri cubi (mc) de masă lemnoasă, conform oficialilor de la Ministerul Mediului şi Pădurilor. În plus, se mai taie ilegal încă 100.000 mc de masă lemnoasă anual, acestea fiind tăieri realizate de proprietarii de păduri, dar care nu au toate avizele necesare. Pe ansamblu, în România se exploatează anual aproximativ 17 milioane de metri cubi de masă lemnoasă. (L.A)

Comentarii

Ultimă oră