Turneul Final Four al Cupei României la baschet feminin va avea loc pe 5 și 6 februarie, în Sala Sporturilor ''Dumitru Popescu-Colibași'' din Brașov, după cum a stabilit, luni, Federația Română de Baschet. În semifinale, pe 5 februarie, deținătoarea trofeului, ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe o va înfrunta pe CS Universitatea Alba Iulia, în timp ce CS Phoenix Galați va juca împotriva câștigătoarei duelului dintre Univ. Goldiș ICIM Arad și Olimpia CSU Brașov. Univ. Goldiș ICIM a învins-o pe Olimpia la Arad cu 70-53, manșa secundă fiind programată sub Tâmpa, în data de 28 ianuarie. Finala mică și finala Cupei României sunt programate pe 6 februarie. ACS Sepsi SIC a câștigat ediția de anul trecut a competiției, după ce a învins-o în finală pe CS Universitatea Alba Iulia cu 61-54.