Degeaba face încercări disperate să aburească iar braşovenii, pe care îi crede, în continuare, proşti şi fraieri, cu chestii fumate: mai o plimbare cu presa după el la ocolitoare, că, vezi Doamne, o face cu banii lui, nu cu ai noştrii, mai nişte interviuri aranjate, absolut penibile, şi nişte emisiuni comandate, în care tot dă cu „biluţele” în fasole, bolmojind aberaţii agramate de care se jenează până şi moderatorii.
Georgică, Georgică, ca să vorbesc în limbajul tău, cred că e tardiv de târziu să mai dregi busuiocul după ce te-ai arătat electoratului aşa cum eşti de fapt: egoist, meschin, viclean şi mare trombonist, indiferent la adevăratele probleme ale braşovenilor şi foarte atent cu şmenurile şi mânărelile pe care le patronezi de atâţia ani. „Paraşuta” pe care te bazai în campanaia electorală s-a defectat iremediabil! Poate te ajută vreun prieten, cu un elicopter de capacitate mică, că tot zici că-ţi tragi aerodrom!