Primăria Făgăraş a început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă. După cum a precizat primarul Gheorghe Sucaciu, intenţia municipalităţii este de a împodobi cât mai mulţi brazi sau molizi din cartiere, astfel că a făcut un apel public ca făgărăşenii să transmită sugestii cu pomii ce se pretează în acest sens.
„Instalaţiile de Crăciun sunt noi, astfel încât probabilitatea ca aceştia să fie afectaţi este minimă. Încercăm astfel să facem un pas mic spre protejarea mediului, prin evitarea tăierii arborilor din pădure şi transportarea acestora în oraş. De asemenea, vor fi economisiţi bani la bugetul local prin eliminarea costului brazilor şi combustibilului necesar pentru transport”, a explicat primarul Făgărașului.
Pomi de Crăciun au fost identificaţi, deja, în cartierele Tudor Vladimirescu şi Câmpului Nou – zona ANL, dar şi la Spitalul Municipal, Cetatea Făgăraş şi în Piaţa Republicii (parcul din faţa primăriei).
„Vrem ca de Crăciun, în fiecare cartier din municipiul nostru să fie împodobit cel puţin un brad/molid”, a adăugat Primarul Făgărașului.