Sari la conținut

Primul campus universitar de cercetare a energiilor neconvenţionale din România se construieşte la Braşov. Lucrările sunt în plină desfăşurare, iar reprezentanţii Universităţii Transilvania speră să inaugureze noul centru anul viitor.


Campusul va avea cel mai mare câmp de panouri solare din Sud-Estul Europei. Inovaţiile cercetătorilor de la Braşov vor putea fi folosite în viitor de toată lumea. Noul Campus Universitar se construieşte în apropiere de Institutul Cartofului. Complexul cuprinde 13 clădiri, dintre care 11 sunt aproape gata, acum lucrându-se la finisaje. În curând în zonă va începe şi construcţia a două cămine pentru studenţi. Centrul de cercetare valorează aproximativ 100 de milioane de lei şi este unicat în sud-estul Europei. 60 de milioane de lei provin din fonduri structurale, dintre acestea 76 la sută din partea Uniunii Europene, iar 24 de procente din partea guvernului. Şi Universitatea Transilvania a constribuit cu 27 de milioane de lei. Deşi clădirile seamănă între ele, niciuna nu este identică fiecare fiind independentă din punct de vedere energetic. Şi alte universităţi au vrut să implementeze astfel de proiecete dar niciunul nu se ridică la valoarea celui de la Braşov. Zona în care se construieşte campusul universitar este într-o continuă dezvoltare. În faţa complexului se va amenaja şi o staţie de autobuze pentru noua linie de transport care va ajunge în zonă. Reprezentanţii Universităţii Transilvania spun că lucrările se vor finaliza la sfârşitul acestui an şi cel mai probabil va fi inaugurat în luna  mai 2012.

Comentarii

Ultimă oră