Catedrala Mântuirii Neamului va avea două săli polivalente, dotate cu altare, care vor funcţiona ca biserici, 42 de cripte, patru buncăre antiatomice, un muzeu al creştinismului şi diverse spaţii pentru comunicare media, scrie b365.ro.
Catedrala Mânturii Neamului depășește deja 40 de metri înălţime şi 40 de milioane de euro, în facturi. Peste doi ani va fi mai înaltă decât Casa Poporului. Ca să respecte termenul de finalizare impus de Patriarhie, cei aproximativ 400 de muncitori ai șantierului lucrează, fără întrerupere, şase zile din şapte, notează digi24.ro.
Sub placa de la parter au fost proiectate două săli polivalente, dotate cu altare, care vor funcţiona ca biserici: una situată la 16 metri adâncime, iar cealaltă la 11 metri. În perimetrul de la subsol mai sunt construite 42 de cripte, patru buncăre anti-atomice, un muzeu al creştinismului şi diverse spaţii pentru comunicare media.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat în septembrie că speră ca la 1 Decembrie 2018, Catedrala Mânturii Neamului să fie sfințită.