Fiind motorul economic al Județului Brașov, Zona Metropolitană are cel mai mare număr de locuitori și beneficiază de mecanisme specifice de finanțare, diferite față de comunitățile mici și mijlocii. Parte din forța de muncă este din afara zonei metropolitane, fapt care generează o dependență de mobilitate către și dinspre aceasta. Nod rutier care leagă sudul de nord și vest, avem nevoie de conectarea drumurilor europene cu drumurile județene. Există programe pentru accesarea de bani europeni.
Revenim la problema calității drumurilor județene care să micșoreze timpii de deplasare ai cetățenilor aflați în zone rurale. În prezent, starea drumurilor județene dar și a lipsei transportului în comun duc la abandon școlar în rândul copiilor dar și la consum de timp și combustibil pentru cei care au un loc de muncă în zona metropolitană.
Zona Metropolitană atrage 80% din turiștii care ne vizitează județul. Potențialul turistic poate fi exploatat mai mult prin realiza- rea unui ghid turistic județean unic prin care să fie promovate și celelalte obiective turistice aflate în Județul Brașov. Consiliul Județean trebuie să înțeleagă că are obligația de a facilita accesul la toate obiectivele turistice din județ.
O altă problemă este cea a incluziunii sociale. Să nu uităm că avem comunități defavorizate în majoritatea localităților ce compun Zona Metropolitană. Aceste categorii trebuie să fie ajutate prin programe de incluziune socială. În general organizațiile neguver- namentale depun proiecte pentru a accesa bani europeni prin programul FEAD (Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane). Este nevoie de îndrumare și consiliere din partea Consiliului Județean Brașov prin care să se faciliteze accesul la programul FEAD. Categoriile defavorizate sunt și ele parte integrantă din Județul Brașov.
Cum mare parte din locuitorii județului nu au acces la servicii de sănătate, singura variantă rămasă este deplasarea la spitalele și clinicile din Municipiul Brașov. Avem nevoie urgentă de realiza- rea Spitalului Clinic Regional, proiect demarat de Primarul în funcție al Brașovului, George Scripcaru. Inițiativa trebuie susținută prin toate pârghiile existente de către Consiliul Județean Brașov. Multe din spitalele existente în Zona Metropolitană sunt găzduite în clădiri depășite moral sau care nu pot oferi un standard minim al serviciilor medicale. Este nevoie de alte 3 spitale modulare până la construirea Spitalului Regional. Pentru a avea un act medical de calitate, depindem și de o administrare non politică. Funcțiile de conducere ale consili- ilor de administrație ale spitalelor din subordinea Consiliului Județean Brașov trebuie depolitizate. În 2015 am reușit acest lucru dar odată cu accederea în funcție a actualului Președinte al Consiliului Județean, politicul a preluat controlul. Au fost numiți colegi de partid, consilieri județeni sau persoane care au făcut jocul unor grupuri de interese. Un spital trebuie condus de specialiști, de oameni competenți.
Județul Brașov are nevoie urgentă de un plan. Un proiect care sa puna toti cetatenii pe primul loc.
Așa trebuie sa acționeze un Președinte al Consiliului Județean.
ÎMPREUNĂ SUNTEM JUDEŢUL BRAȘOV