În contextul pandemic în care cele mai multe mijloace de transport public nu mai reprezintă un mediu sigur iar mașina personală e o alegere foarte inspirată. Nu numai că este un mijloc sigur, însă o mașină îți oferă libertatea de circulație și de accesibilitate. De exemplu, având în vedere zonele minunate din jurul Brașovului, poți pleca oricând în orice parte mai izolată să te poți bucura de o ieșire în aer liber, fără să depinzi de programul unui mijloc de transport public.
De altfel, o mare parte dintre românii cu vârste de peste 18 ani consideră că în prezent mașina personală este mijlocul de transport în care se simt în siguranță. Dacă bugetul nu îți permite o mașină nouă, una la mâna a doua poate fi o variantă foarte avantajoasă. Dacă știi deja aspectele tehnice de care trebuie să ții cont, este timpul să te informezi și în legătură cu laturile birocratice.
Iată cele mai importante 3 lucruri pe care să le ai în vedere atunci când cumperi o mașină second hand
1. Cartea de identitate a vehiculului este documentul care dovedește dreptul de proprietate asupra vehiculului. În cazul achiziționării unei mașini la mâna a doua această carte se transferă noului deţinător, la fiecare înstrăinare a vehiculului. Cartea de identitate a vehiculului este, în fapt, un formular de patru pagini, securizat, care conține informațiile tehnice și datele proprietarilor anteriori. Pe site-ul Businesslease.ro găsești informații complete despre cartea de identitate a vehiculului, document care trebuie să fie păstrat într-un loc sigur, nu în mașină.
2. Talonul mașinii. Unul dintre cele mai importante documente pe care trebuie să le ai în permanență cu tine, în mașină, talonul mașinii reprezintă un act de identitate și conține informații și date tehnice despre mașină, precum și data celei mai recente inspecții tehnice periodice (ITP). Acest document, numit oficial certificatul de înmatriculare al mașinii, va fi solicitat la orice control de rutină din partea Poliției. Dacă îți cumperi o mașină second hand, trebuie să verifici cu atenție certificatul mașinii și să te asiguri că sunt trecute toate informațiile relevante.
3. Înscrierea la Taxe și Impozite. Fiecare mașină achiziționată, fie că este nouă, fie că este cumpărată la mâna a doua, trebuie să fie declarată la Taxe și impozite locale (pentru mediul urban) sau la Primărie, pentru mediul rural. Printre documentele de care ai nevoie pentru acest procedeu se pot menționa contractul de vanzare-cumparare, cartea de identitate a vehiculului, fișa de înmatriculare și cartea ta de identitate. Dar neapărat să verifici la admistrația locală lista actualizată a documentelor necesare pentru înscriere.
În afară de aspectele birocratice menționate mai sus, ai în vedere și revizia tehnică a mașinii, RCA-ul (Asigurarea obligatorie) și trusa de prim ajutor auto, vesta și triunghiurile reflectorizante, precum și stingătorul pentru incendii (acestea sunt obligatorii).
Chiar dacă uneori procesul de achiziționare și cel birocratic poate părea destul de complicat, este important să te informezi cu atenție despre toate aspectele. În acest fel, vei știi toți pașii pe care trebuie să îi urmezi astfel încât să închei acest proces cu bine și să te bucuri în siguranță de mașina ta.
Sursă foto: Pexels.com