Sari la conținut

Dacă aţi fi primar pentru o zi şi aveţi pe mână 12 milioane de euro, ce aţi construi pentru comunitatea braşoveană? Un patinoar sau un spital nou? Este un test de imaginaţie pe care îl poate exersa oricine, sunt însă întrebări la care braşovenii nu au decât un singur răspuns! Este clar că locuitorii acestei urbe au nevoie de servicii medicale, care să asigure lor şi familiilor lor o viaţă mai aproape de civilizaţie. Dacă tot a avut bani mulţi de la Guvernul condus de colegii lui de partid, de ce George Scripcaru nu a construit un spital nou, se întreabă braşovenii, nemulţumiţi de suma imensă pe care a irosit-o pe patinoarul din Tractorul. Nemulţumirile oamenilor sunt legate de faptul că Guvernul Scripcaru-Boc-Băsescu de când este în funcţie, adică de mai bine de un an şi jumătate, nu a alocat niciun ban la Braşov pentru reabilitarea sau refacerea vreunei secţii medicale. Aproape 12 milioane de euro au găsit însă de cuviinţă cei de la Putere să-i cheltuiască pe construirea unui patinoar, în perioada în care semnele crizei economice erau mai mult decât evidente. Este adevărat că arena şi gheaţa arată strălucitor, însă chiar şi aşa nu există motivaţii suficiente pentru cheltuirea unor sume uriaşe, cu care s-ar fi putut realiza un spital nou-nouţ, la cheie. Proiectul era deja făcut, mai era nevoie de bani. Şi dacă tot a pus constant piedici acestuia, de ce să nu folosească bugetul pentru o altă raţiune, chiar dacă prioritatea braşovenilor era spitalul şi nu patinoarul, fie el olimpic. Ultimul tratament administrat sănătăţii braşovene a fost în 2008, când guvernul Tăriceanu a alocat 100 de miliarde de lei vechi. Cu această sumă  a fost reabilitată una dintre aripile spitalului judeţean. Dacă vizitezi cea mai importantă unitate medicală din judeţ, este imposibil să nu remarci diferenţa izbitoare dintre zona refăcută şi cea veche. O parte din această aripă arhaică are urgent nevoie de reabilitare. Perspectivele sunt însă destul de întunecate. Guvernul Scripcaru-Boc-Băsescu nu pare prea interesat de tratarea sănătăţii spitalelor comunităţii braşovene. Ca dovadă, blonda de la turism se pregăteşte să cheltuiască 800 de mii de euro în reabilitarea aşezământului cultural din Victoria. De asemenea, Elena Udrea este pregătită să mai semneze câteva cecuri grase pentru construirea unor săli de sport în Crizbav, Zărneşti, Braşov, Predeal, Apaţa, Recea, şi lista continuă cu multe alte exemple, conform site-ul e-licitaţie.ro.Ţara arde şi babă se piaptănă. de Anca Lăutaru

Comentarii

Ultimă oră