Sari la conținut
ce-boli-se-agraveaza-iarna

Frigul este duşmanul cardiacilor, al hipertensivilor, al celor cu boli respiratorii sau cu maladii endocrine. Vremea rea poate produce modificări în compoziţia sângelui. De fapt, sângele se îngroaşă şi creşte riscul ca vasele sanguine să se astupe cu grăsimi.

Mai puţine celule de apărare

În plus, frigul scade numărul leucocitelor (celule de apărare) şi al anticorpilor. „Aşa se explică şi numărul mare de infecţii respiratorii care apar în această perioadă”, spune medicul Rodica Marinescu.
Pe timp de iarnă, cele mai multe decese se înregistrează în rândul cardiacilor, astmaticilor, hipertensivilor.

Hipotermiile sunt comune în rândul oamenilor străzii, alcoolicilor, toxicomanilor. Când temperaturile coboară sub zero grade Celsius, organismul face un efort de adaptare.

„Din cauza acestui efort, corpul pierde apă, sângele devine vâscos, încep să apară cheaguri în sânge”, explică medicul Rodica Marinescu. Aceasta îi sfătuieşte pe cardiaci să-şi ia cu ei o doză de nitroglicerină sau plasturi speciali care conţin substanţa.

„Cei care fac angină la frig (dureri) pot lua cu ei astfel de pastile. Mai eficienţi sunt plasturii cu nitroglicerină, deoarece efectul lor este de 24 de ore”, precizează medicul.

Şi persoanele cu probleme respiratorii trebuie să se protejeze de frig. „Scade puterea de apărare a mucoasei respiratorii, pentru că nu mai este aşa de bine vascularizată. Sângele se duce mai degrabă către inimă şi ficat”, arată medicul. În cazul în care suferiţi de astm, nu vă uitaţi acasă spray-urile speciale.

SFATURI DE VREME RECE

Cum să vă protejați articulațiile?

Bolile reumatice și durerile articulare, ne dau și ele mai multă bătaie de cap în sezonul rece. Un sfat pentru a preveni declanșarea durerilor reumatice din aceasta perioadă este asigurarea confortului termic. Materialele recomandate pentru hainele sezonului rece sunt bumbacul și lâna, care izolează căldura și protejează împotriva vântului sau precipitațiilor.

Chiar dacă exercițiile fizice nu constituie o activitate atât de frecventă în lunile friguroase, este foarte important ca persoanele care suferă de afecțiuni reumatice să practice sport aproape zilnic, deoarece asigură sănătatea și fortifierea articulațiilor, ameliorează rigiditatea articulară și slăbiciunea musculară. Cite;te continuarea pe doctorulzilei.ro.

Comentarii

Ultimă oră