Tot mai multă lume consumă bere cu lămâie, însă puţini sunt cei care ştiu ce conţine această băutură.
În primul rând, berea cu aromă de fructe conţine o cantitate mare de zaharuri şi îndulcitori, combinaţie care mai mult ca sigur va suprasolicita ficatul, existând chiar riscul de apariţie a steatozei hepatice. Foarte mulţi oameni cred că berea cu fructe ar hidrata, lucru complet fals în opinia experţilor.
Nu este de neglijat nici conţinutul caloric al berii cu fructe. La 100 ml de bere cu aromă aduci aproximativ 43 de calorii în organism, ceea ce înseamnă că o sticlă de 500 de ml îţi va face "cadou" aproape peste 215 calorii, cam cât un mic dejun copios, scrie csid.ro.