Zeci de mii de oameni au mers în Siria şi Irak în utlimii 5 ani pentru a se alătura grupării Stat Islamic. Estimările serviciilor secrete occidentale arată că cei mai mulţi luptători străini au venit din Africa. Dar nici numărul europenilor care luptă pentru islamişti nu este mult mai mic. Aprecierile serviciilor secrete europene reprezintă numărul total al celor care au călătorit în Siria şi Irak de la începutul conflictului, inclusiv cei care au murit sau au părăsit deja zona. Cei mai mulţi voluntari pentru ISIS sunt din Africa. Pe primul loc se află Tunisia, cu 3.000 de luptători, pe 2 Maroc, iar pe trei o ţară neguvernată, Libia. Din Europa, cei mai mulţi luptători vin din Franţa, 1.500, pe locul 2 fiind Marea Britanie şi apoi Germania.
Potrivit statisticii publicate de SRI, din Orientul Mijlociu au venit în total 5200 de luptători, cei mai mulţi din Arabia Saudită, Iordania şi Liban. Fostul bloc estic este şi el bine reprezentat, pe primele trei poziţii apar Rusia, Uzbekistan şi Bosnia. Potrivit estimărilor serviciilor de informaţii occidentale, din zona Asia- Pacific gruparea Stat Islamic a primit peste 1.100 de luptători, în special din Pakistan, China şi Australia. Din America de Nord au venit cei mai puţini voluntari: 130 din Statele Unite şi 100 din Canada.
Teama cea mai mare a serviciilor secrete europene este că veteranii de pe frontul sirian şi irakian s-ar putea întoarce în Europa pentru a organiza atacuri teroriste. Un exemplu sunt atacurile din Paris de la sfârşitul anului trecut.
Sursa www.stiri.tvr.ro.