Sari la conținut

Din studiile efectuate asupra proprietăţilor şi efectelor cepei şi usturoiului, se pare că aceste două vegetale deosebite au proprietatea de a „absorbi” viruşii şi bacteriile, în momentul în care intră în contact cu aerul.

Acest lucru era cunoscut în trecut, astfel că, în tradiţia românească, ceapa şi usturoiul se decojeau la masă şi se mâncau pe loc. Când sunt consumate imediat ce s-au decojit, ceapa şi usturoiul intră direct în organism. Astfel, procesul de absorbţie al viruşilor şi bacteriilor se produce doar în interiorul organismului.
În cazul în care ceapa şi usturoiul nu se consumă pe loc, în contact cu aerul ele încep „absorbirea” de viruşi şi bacterii din mediul înconjurător (până la momentul în care le mâncăm), pe care noi apoi le introducem în organismul nostru.
În 1919, când gripa a ucis 40 milioane de oameni, un doctor vizita fermierii pentru a-i ajuta să combată gripa. Mulţi dintre fermieri şi familiile lor o contractaseră şi mulţi chiar muriseră. Doctorul a ajuns la un fermier unde, spre surprinderea lui, toţi membrii familiei erau sănătoşi. Când doctorul a întrebat fermierul ce făcea el diferit de ceilalţi, soţia lui a spus că a pus o ceapă curăţată într-un vas în fiecare cameră a casei. Doctorul nu a crezut şi a cerut una din cepe pentru a o analiza la microscop. Spre surprinderea lui, a descoperit virusul gripei în ceapă. În mod evident, aceasta a absorbit virusul păstrând familia sănătoasă.
Pe lângă această poveste veche, există numeroase mărturii şi în zilele noastre despre acest fenomen. Trebuie ţinut cont de faptul că cepele abandonate devin otrăvitoare, şi este bine să nu le mai consumăm nici crude şi nici măcar gătite. Ceapa nu este sigură nici dacă o pui într-o pungă etanşă şi o bagi la frigider. Se contaminează deja suficient doar prin faptul că este tăiată şi stă la aer puţină vreme.
Deci, nu uitaţi că este periculos să tai o ceapă şi s-o foloseşti pentru gătit a doua zi. Devine otrăvitoare într-o singură noapte şi creează bacterii toxice care pot provoca infecţii la stomac din cauza excesului de secreţie de bilă şi chiar intoxicaţii alimentare.

Comentarii

Ultimă oră