Sari la conținut

Ceasul Bisericii Sfântul Bartolomeu merge de două veacuri

Biserica Evanghelică Sfântul   Bartolomeu este cea mai veche clădire a oraşului, datând din mijlocul  seclului al XIII-lea.  Este cunoscută şi sub numele de Biserica celor  trei orfane, care potrivit unei legende, şi-au lăsat tot ce aveau  bisericii au şi fost înmormântate sub altar. Edificiul cu trei nave cu  zidurile masive cu contraforţi, înconjurat cu zid de apărare a rezistat   invaziilor turceşti, puternicului incendiu din 1689, cât şi a asaltului  trupelor lui Vlad Ţepeş (1458) şi ale lui Gabriel Bathori (1611).  Turnul bisericii a fost reconstruit în 1842, după ce s-a prăbuşit la  cutremurul din 1822.  În interiorul zidului de apărare se află cimitirul  enoriaşilor saşi din Bartolomeu. De cinci secole, în ultima duminică de  dinaintea zilei de 24 august (ziua Sfântului Bartolomeu), aici are loc  un  pelerinaj,  unde se întâlnesc saşii din Ţara Bârsei. Acum câţiva  ani,  în incinta bisericii s-a deschis un muzeu etnografic cu peste 1500  de obiecte, donate de emigranţi, care prezintă o gospodărie tipic  săsească cu ţesături, mobilier, port săsesc, unelte de tâmplarie, de  brutărie şi de câmp. Cei care trec pe lângă acest monument, pot afla cât  este ceasul, privind turnul care se observă de la mare distanţă. Şaşii  care locuiau în Braşovul Vechi au hotărât în 1806  să înlocuiasacă  vechiul ceas, instalat la 1741. Orologiul este fabricat de un producător  german şi este încă în stare bună de funcţionare. El este  tras de  către îngrijitorul bisericii în dimineaţa fiecărei zile de luni.  Biserica  din Bartolomeu  poate fi vizitată după programul: Luni -  Vineri: 9-12, Joi: 9-12 şi 15 -17.

Comentarii

Ultimă oră