Centre de zi pentru copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Asta este propunerea edililor braşoveni, care urmează a fi supusă la vot în această lună.
După găsirea locaţiilor urmează demararea procedurilor pentru obţinerea bugetelor necesare amenajării, fiind analizate două surse de finanţare: fondurile europene şi bugetul local.
În cadrul proiectului, reprezentanţii municipalităţii doresc înfiinţarea unei comisii consultative de cartier cu rolul de a monitoriza şi a propune soluţii pentru astfel de cazuri.
În prezent, în Braşov există un singur centru care se ocupă de această categorie de elevi, respectiv Centrul de zi „Astra”, la care numărul maxim de beneficiari este de 25, însă totalul copiilor care sunt în evidenţa Primăriei, lăsaţi în grijă în mod legal, este de 141.
Alţi 1.457 de copii cu părinţi plecaţi au fost identificaţi de şcoli, dar care nu sunt lăsaţi în grijă cu respectarea tuturor prevederilor legale.
Potrivit legislaţiei, un părinte care este unit întreţinător şi vrea să plece în străinătate, are obligaţia de a notifica această intenţie la SPAS de la domiciliu, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi ţara. El trebuie să anunţe cu cine rămâne copilul, iar persoana desemnată de acesta este evaluată de autoritatea tutelară.
Procedura privind desemnarea unei persoane ca reprezentant legal pentru copii nu este costisitoare, durează puţin şi se face prin prezentarea persoanei majore în faţa instanţei de tutelă care emite o hotărâte judecătorească, în baza căreia copilul poate beneficia de toate drepturile prevăzute de legislaţia în vigoare.