Deschis în 2006, în urma unei investiţii de 10 milioane de euro, centrul comercial Magnolia din Braşov este scos la vânzare. Centrul este operat de irlandezii care l-au cumpărat imediat după lansare cu 20 de milioane de euro.
Potrivit unor informaţii din piaţă, centrul comercial, care a fost dezvoltat pe o suprafaţă de teren pe care s-a aflat fabrica Temelia, este scos la vânzare cu preţul de maxim 6 milioane de euro.
Potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe, compania care operează centrul comercial a avut anul trecut afaceri de puţin peste 750.000 de euro.
Mall-ul, localizat în sud-estul municipiului Braşov, are o suprafaţă închiriabilă de circa 7.500 metri pătraţi și este cel de-al doilea centru comercial de dimensiune medie care se vinde în orașul nostru.