Sari la conținut

Centrul pentru persoane fără adăpost a împlinit 10 ani

-centrul-pentru-persoane-fara-adapost-a-implinit-10-ani

70  de braşoveni care nu au un acoperiş deasupra capului locuiesc în căminul municipalităţii  de pe strada Zizinului. Centrul pentru persoane fără adăpost  este deschis de 10 ani şi a găzduit în acest timp  peste 1 500  de oameni care au rămas fără casă, în urma unor divorţuri, evacuări sau  probleme  financiare.  De la foşti doctori sau ingineri, la muncitori  fără studii sau la  tineri care au plecat din orfelinat, poveştile locatarilor care au trecut pe aici sunt din cele mai diverse.
Pe lângă cazare şi masă pentru locatarii  actuali,  aici  vin să mănânce  şi câţiva oameni ai străzii. Centrul pentru persoane  fără adăpost oferă  locuinţă  temporară pentru  6 luni, hrană, consiliere socială, psihologică şi asistenţă medicală. Beneficiarii sunt persoanele adulte fără adăpost care au avut ultimul domiciliu în municipiul Braşov. “Sunt foarte bucuroasă că au trecut 10 ani de când am reuşit să oferim asistenţă socială persoanelor fără adăpost care sunt destul de multe. În baza noastră de date sunt 1500 de persoane. Nu oferim cazare persoanelor care au probleme cu alcoolul. ” a declarat Adriana Bălean (foto), directoarea Centrului Persoane Fără Adăpsost.
Deşi capacitatea de cazare este de 90 de locuri, în luna februarie a acestui an aici au fost găzduite mai mult de  170 de   oameni, mulţi oameni ai străzii dormind pe saltele amplasate pe holuri.

Comentarii

Ultimă oră