Cenuşa generalului Mociulschi, împrăştiată de pe Postăvarul

Locuitorii unei artere din cartierul Tractorul  nici nu bănuiesc   ce  personalitate impresionantă a Armatei române a dat numele străzii lor.  Născut pentru a ţine arma în mână, generalul s-a făcut apreciat pe  parcursul celor două războaie mondiale, fiind distins cu cele mai  prestigioase ordine şi medalii. Ultimii 17 ani din viaţă i-a trăit la  Braşov, iar acum 3 ani, Batalionul 21 Vânători de Munte din Predeal a  primit numele onorific „General Leonard Mociulschi".

Puţini  dintre noi ştiu că un brav general al Armatei române a locuit în ultima  parte  a vieţii, la Braşov.  „Nu am auzit de el. Cred că a fost un  general”,  recunoaştea cu uşurinţă, în cadrul unui sondaj realizat de  elevii unei şcoli din cartier, o braşoveancă domiciliată pe strada…  General Mociulschi. Aspecte din  viaţa unuia dintre cei mai curajoşi  generali români, neştiute de nimeni,  au fost relatate în urmă cu câţiva  ani de fiul său, Petre Mociulschi (1926-2006) şi au fost prezentate de  site-ul  AlterMedia.
„S-a născut pentru armată!” Leonard  Mociulschi s-a născut pe 27 martie 1889 în comuna Simincea, judeţul  Botoşani. Şi-a început cariera militară în 1910, când a fost admis în  Şcoala de Ofiţeri de Infanterie Bucureşti. A absolvit în 1912, cu gradul  de sublocotenent. Participă la luptele din Primul Război Mondial, de la  Oituz şi Soveja. Faptele sale eroice l-au propulsat la gradul de  căpitan. În perioada interbelică,  a fost însărcinat cu comanda unui  batalion de munte în Sighetul Marmaţiei şi a primit gradul de locotenent  colonel. Între timp,  Leonard avea să-şi întemeieze o viaţă de familie.  S-a însurat cu Ecaterina, iar după scurt timp, pe lume a venit Petre,  unicul copil al familiei. Aceştia au avut mult de suferit, întrucât erau  mai tot timpul singuri,  ofiţerul fiind mai tot timpul   plecat la  instrucţie sau pe front. În 1937, a fost promovat colonel, iar  al  II-lea război mondial l-a găsit pe Mociulschi la comanda Brigăzii IV de  Vânători de Munte. În fruntea oamenilor săi, a participat la eliberarea  Basarabiei. Apoi, trecând la comanda Diviziei III de Vânători de Munte, a  luptat împotriva armatelor ruseşti în Caucaz şi Crimeea. „Era un  general temerar, care şi-a făcut din munte un aliat. A fost un virtuos  al manevrelor de învăluire”  povestea  colonelul în rezervă, Aristotel  Cucu. Datorită isteţimii sale, Mociulschi a reuşit să eludeze gloanţele  inamicilor, pe care, prin lupte înverşunate, i-a învins.
Nu–l  atingea glonţul. „Spunea că pentru el nu s-a turnat glonţul care  să-l atingă. Asta, deşi lupta întotdeauna în linia I” îşi aminteşte  urmaşul generalului. Tovarăşii de arme aveau numai cuvinte de laudă  pentru neînfricatul luptător. Căpitanul Mezdrea scria în memoriile sale:  "era aidoma unui dirijor, dar în ce condiţii! La semnele  lui intrau pe  rând în partitura de foc, ori mitraliere, ori aruncătoare de 60 mm, ori  sălta un pluton sau toate, ori se înainta grupă cu grupă sau om cu om.”  Sfârşitul celui de-al II-lea război mondial avea să fie începutul unei  vieţi de coşmar pentru neînfricatul ostaş. Fiind acuzat ca "element  reacţionar şi ostil R.P.R.", a fost arestat "pentru conduită contrară  regimului democrat", ca urmare a unei note anonime potrivit căreia, în  perioada 1945-1946, ar fi intrat în contact cu ofiţeri americani şi  englezi din Comisia Aliată de Control.
8 ani de puşcărie. În  1948, Mociulschi a fost învinuit de crime de război de către mai marii  regimului comunist şi a stat opt ani în puşcărie. A fost eliberat în  1955 din penitenciarul Jilava, dar i s-a stabilit domiciliul forţat în  Blaj. Avea sănătatea şubredă din cauza detenţiei şi muncii istovitoare  la canalul Dunăre- Marea Neagră, iar  pensia i se suspendase. Când a  ieşit din închisoare, a fost nevoit să descarce vagoane la Blaj, pentru a  supravieţui, iar  Ecaterina, soţia sa, s-a angajat ca zilier . „Abia în  1962 ne-am reunit la Braşov, când Partidul Comunist şi-a dat seama că  are nevoie de un trecut” a  spus Petre. În acel an, unităţile de  Vânători de Munte au fost reînfiinţate, iar PCR avea nevoie de idoli  pentru aceşti soldaţi, povesteşte colonelul în rezervă , Aristotel Cucu.  Şi-a primit înapoi meritele şi distincţiile câştigate prin lupte  crâncene şi a primit o pensie din partea statului. În plus, statul  comunist i-a acordat un apartament pe Bulevardul Gării. Acolo a locuit  până în 1979, când a murit.
A fost incinerat. „A fost un om  puternic, care s-a ţinut drept până în ultimii ani de viaţă. Era un  pasionat al muntelui, un „munţoman”. La 80 de ani, schia pe Postăvarul  în curse contra-cronometru” a declarat  Petre. Corpul i-a fost incinerat  potrivit dorinţei sale, iar cenuşa Generalului de Corp de Armată  Leonard Mociulschi a fost împărţită în trei urne şi împrăştiată de  pe  trei  piscuri montane : Moldoveanu, Omu  şi  Postăvarul. Anul 2007, anul  integrării României în Uniunea Europeană, a fost şi anul repunerii în  demnitate a numelui generalului erou Leonard Mociulschi, cu prilejul  acordării denumirii onorifice "General Leonard Mociulschi" Batalionului  21 Vânători de Munte de la Predeal. Elena Cristian