Între secolele XV şi XVI, Cetatea Braşovului devenise ţinta unor asedii cu arme de foc amplasate pe înălţimile din apropiere, fapt ce a impus extinderea fortificaţiilor. Astfel, s-a decis ridicarea unei cetăţui de supraveghere şi de apărare. Pe dealul din centrul oraşului de azi, (deal denumit Straja, în vechime, şi Cetăţii, azi) se ridică, în 1524, un fort din lemn cu patru turnuri, în jurul unui turn de veghe, datând din secolul al XV-lea. Acest bastion este distrus, cinci ani mai târziu, de către armata lui Petru Rareş, după lupta de la Feldioara, în care învinge trupele habsburgice. Pe acelaşi loc se construieşte o cetate cu ziduri de piatră, care a fost incendiată în 1618 şi refăcută în 1625. Cele patru bastioane de la colţuri s-au ridicat în 1630. În interiorul cetăţii este săpată o fântână adâncă de 81 de metri, care constituia sursa de apă a Cetăţuii, în caz de asediu. Masele revoltate îi închid între aceste ziduri, în 1688, pe conducătorii oraşului, pe care i-au arestat pentru că predaseră Cetatea către habsburgi.
A fost şi închisoare. În secolul al XVIII-lea, Cetăţuia devine sediul unor garnizoane militare. Pentru că a fost şi cazarmă a plăieşilor ( grăniceri ), Dealul s-a numit pentru o vreme „al Plăieşilor”. În timpul revoluţiei din 1848, aceasta a adăpostit revoluţionari maghiari care s-au predat în vara lui 1849, după un asalt al trupelor ruseşti. Din secolul al XVIII-lea şi până în 1954 a servit şi drept închisoare, apoi a fost depozit pentru Arhivele Statului Braşov. Între 1975 şi 1981 au fost efectuate lucrări de restaurare, urmând ca apoi să fie deschis aici un restaurant cu specific medieval transilvan, care funcţionează şi azi. Zona din jurul Cetăţuii era, în trecut, amenajată cu bănci şi aleile de promenadă erau întreţinute. Acum locul este într-o oarecare paragină, iar dealul este plin de gunoaie. Cei care vor, însă, să viziteze interiorul Cetăţuii o pot face fără să plătească vreo taxă de intrare.
Securitatea „lucra” pe Cetate !? Scriitoarea Ioana Pârvulescu, născută la Braşov, în 1960, are multe amintiri despre Cetăţuia de pe deal: „Aici mergeam în fiecare primăvară să culegem primii toporaşi (sau violete). Nu ne puteam apropia prea mult de cetate, pentru că era păzită. Un detaliu pe care l-am aflat din Kronstädter Heimat und Wanderbuch este că în 1932, braşovenii i-au făcut cadou lui Carol al II-lea nici mai mult nici mai puţin decât cetatea de pe dealul Cetăţuii. Iar în copilăria violetelor mele, cetatea din vârful dealului care-i poartă numele era inaccesibilă. Aici, se spunea în şoaptă, era staţia de bruiaj a Securităţii, astfel încât să nu se poată asculta posturi de radio "duşmănoase" ca Europa liberă sau Vocea Americii.”
Şi cărturarul Sextil Puşcariu a consemnat amintirile sale despre Strajă, în lucrarea „Braşovul de altădată.”„ Adesea, săream gardul şi ieşeam în vârful Străjii la cetăţuia pe care austriecii au zidit-o în locul turnului de veghe din timpuri mai vechi. Pe vremea mea aici era închisoarea militară. Noi o înconjuram adesea, având o privelişte circulară asupra întregului Braşov...Pe partea cealaltă, pe o prelungire a platoului din vârful Străjii era depozitul de muniţii şi praf de puşcă, păzit de o santinelă ce se plimba ziua-noaptea cu baioneta la puşcă şi nu te lăsa să te apropii.” E. C.