Sari la conținut

CFR Călători permite schimbarea biletelor cumpărate online

cfr-calatori-permite-schimbarea-biletelor-cumparate-online-


Călătorii care cumpără online un bilet de tren au de acum posibilitatea să modifice datele iniţiale dacă intervin schimbări. Astfel, CFR Călători a pus la punct o platformă de vânzări online care permite schimbarea biletelor deja cumpărate de pe site-ul companiei prin utilizarea funcţiei "Modificare date călătorie".

Noua funcţie dă posibilitatea de a schimba data şi ora călătoriei, categoria de tren (IC, IR şi R), clasa de rezervare, precum şi ruta, în condiţiile în care staţiile de plecare şi destinaţie, numărul călătorilor, categoria de călători şi numele acestora de pe biletul iniţial rămân neschimbate.

"Modificarea unui bilet achiziţionat se poate efectua, o singură dată, cu plata diferenţelor tarifare calculate conform reglementărilor în vigoare, cu cel puţin 12 ore înainte de plecarea trenului iniţial, pentru trenuri care circulă în intervalul disponibil pentru achiziţionarea unui bilet online (24 de ore înainte de ora aleasă pentru plecare)", precizează CFR Călători.

După operarea modificării, cu achitarea eventualelor diferenţe tarifare, biletul iniţial nu mai este valabil, iar călătorului i se va emite un nou bilet care îi va fi transmis pe adresa de e-mail, în format pdf.

Comentarii

Ultimă oră