Mijlocaşul Alexandru Chipciu a fost votat jucătorul meciului FC Braşov - Ceahlăul, scor 1-1, în sondajul iniţiat pe site-ul oficial al clubului, www.fcbrasov.ro. Autorul golului braşovenilor în meciul cu Ceahlăul a fost votat cel mai bun jucător al meciului de 47% dintre participanţii la sondaj. Pe locurile următoare s-au clasat portarul Mario Felgueiras – 27% şi mijlocaşul Marian Cristescu cu 9% din voturile exprimate de fani. „Sunt bucuros că fanii apreciază evoluţiile mele, însă important este grupul, nu un anumit jucător. Venim după două rezultate dezamăgitoare în campionat, pentru că am pierdut puncte importante în meciurile cu Concordia Chiajna şi Ceahlăul.Trebuie să strângem rândurile şi să pregătim cât mai bine meciul cu Universitatea Cluj. Mă bucur că noi vom fi cei care vom inaugura oficial Cluj Arena. Cu siguranţă va fi o atmosferă frumoasă şi trebuie să dăm totul pentru a obţine maxim din acest joc. Universitatea Cluj este o echipă în mare formă, care în acest sezon se bate pentru un loc în cupele europene. Sunt convins că va fi un meci spectaculos, în care noi trebuie să exploatăm punctele lor slabe. Avem parte de un program încărcat în perioada următoare, cu deplasări la U Cluj, Dinamo şi Pandurii, însă în aceste meciuri se va vedea adevărata nostră valoare", a declarat Alexandru Chipciu pentru site-ul oficial al clubului. Meciul U Cluj - FC Braşov, contând pentru etapa a 10-a a Ligii I, se va disputat duminică, de la ora 19.00.