După ce a întâmpinat dificultăţi cu transferul lui Chipciu, Steaua a rezolvat miercuri problema mijlocaşului. Valeriu
Argăseală a fost la Ligă şi a obţinut confirmarea înregistrării transferului. Săptămâna trecută dosarul depus de Steaua nu a fost acceptat de LPF, pe motivul că la negocieri nu au participat şi cei de la Sporting Piteşti, care îl deţin pe jucător în coproprietate. Legitimarea lui Alexandru Chipciu la Steaua se va face în perioada oficială de transferuri din ianuarie. La o mişcare, după sărbători.
Începând de miercuri, sala Forex găzduieşte o nouă ediţie a tradiţionalei cupe de mini fotbal. Ca în fiecare an, imediat după Crăciun, foşti sau actuali fotbalişti din prima ligă şi-au dat întâlnire, pentru a participa la o cupă de fotbal în sală. Proaspăt transferat la Steaua, de la FC Braşov, Alexandru Chipciu, este convins că formaţia patronată de Gigi Becali, poate câştiga titlul. „De ce nu? Eu voi da totul pentru noua mea echipă, şi sper ca la final să ieşim campioni” ne-a declarat noul stelist.
Cu gândul şi la naţională. Chipciu speră să se afle în continuare şi pe lista selecţionerului. Ajuns la una dintre cele mai titrate echipe ale fotbalului românesc, Chipciu este cu gândul şi la viitoarele convocări. „Am vorbit cu Victor Piţurcă, m-a felicitat pentru transfer şi mi-a urat baftă la noul club. Sper să fiu convocat în continuare la lot, dar pentru asta trebuie în primul rând să am evoluţii foarte bune la echipa de club” a concluzionat Alexandru Chipciu.
Nume sonore la sala Forex. La mişcarea de după Crăciun, pot fi văzuţi, printre alţii, fostul jucător al celor de la Dinamo Kiev, braşoveanul Tiberiu Ghioane, fostul atacant al Forexului, Ioan Coman, dar şi stegarii Mugurel Buga,
Alexandru Mateiu sau Florin Stângă. Prezenţi la sală au fost şi foştii stegari Florin Berariu sau Marian Ivan. Fără angajament după despărţirea de Dinamo Kiev, Tibi Ghioane a refuzat să stea de vorbă cu ziariştii. “Ce să vă spun? Am luni de zile de când nu mai joc fotbal!” şi-a motivat decizia Ghioane.