Rutierul polonez Jakub Kaczmarek (Mazowsze Serce Polski) a câştigat, zilele trecute, a 14-a ediţie a Turului ciclist al Ţinutului Secuiesc, în timp ce Serghei Ţvetcov, component al naţionalei României, s-a clasat pe locul al doilea. Podiumul a fost completat de un alt polonez, Stanislaw Aniolkowski (CCC Developement Team).
Cei mai buni români din clasamentul general au fost Ţvetcov, Emil Dima (Giotti Victoria) şi zărneştanul Eduard Grosu - foto - (naţionala României).
La categoria Under-23, cel mai bun a fost slovacul Lukas Kubis (Dukla Banska Bystrica), urmat de polonezul Szymon Krawczyk (CCC Development Team) şi de kazahul Evgheni Fedorov (Vino - Astana Motors).
În ierarhia căţărătorilor, pe primul loc s-a clasat Jakub Kaczmarek, urmat de slovacul Martin Haring (Dukla Banska Bystrica) şi de polonezul Norbert Banaszek (Mazowsze Serce Polski). În ierarhia sprinterilor (clasamentul pe puncte), primul a fost Aniolkowski, urmat de Kaczmarek şi de Edi Grosu.