Sari la conținut
cinei-cel-mai-ceausist

,În timp ce PDL oferă o viziune pentru viitorul României, USL vrea să ne ducă în trecutul ceauşist cu mitinguri mamut pe stadioane, în dispreţul cetăţenilor acestei ţări”. N-am să insist pe “viziunea” pe care o oferă PDL, cred că nici politrucul Cezar Preda, care a slobozit vorbele de mai sus, nu prea ştie care dracu e viziunea asta măreaţă, în afară de “Băsescu e Dumnezeu”.

Dar chestia asta cu “USL face mitinguri pe stadion, ca Ceauşescu”, e de rîsul bibilicilor. Întîi, pentru că Ceauşescu făcea mitinguri şi în pieţe, şi în săli de sport, şi la canal, în fabrici şi pe ogoare, în general pe unde vroia muşchiul lui. Apoi, Arena Naţională e nou-nouţă, făcută de Oprescu, nu de Ceauşescu. Dar stai aşa, Casa Poporului, unde are loc Congresul popularilor, nu e cumva cea mai babană ctitorie ceauşistă?

Mie îmi pare că noul fetiş al activiştilor şi al presei băsiste, ăsta cu mitingul ceauşist pe stadion, e cam de porc. E clar că-i irită rău contramanifestaţia mamut a uslaşilor, exact cînd e la Bucureşti crema populară bruxeleză. Altfel, o fi mai nobil, mai european, mitingul pedelist programat în  faţa sinistrului palat ceauşist?

Comentarii

Ultimă oră