Sari la conținut

Cioacă a dat cu glet şi cu vopsea peste sângele soţiei

cioaca-a-dat-cu-glet-si-cu-vopsea-peste-sangele-sotiei

Procurorii care au anchetat cazul uciderii avocatei Elodia Ghinescu susţin că aceasta ar fi fost omorâtă de soţul ei, Cristian Cioacă.

Înainte să-şi ucidă soţia, omul legii a fost la amanta sa în Piteşti. În timpul crimei, copilul poliţistului, atunci în vârstă de doi ani, dormea în dormitor. Concluziile anchetei au arătat că Cristian Cioacă a încercat să ascundă urmele crimei, dar a fost dat de gol de tehnologia de ultimă oră. Sub o placă de parchet, procurorii au găsit o pată de sânge de 50 de centimetri lungime.
evz.ro a prezentat mai multe pasaje din referatul de propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, în cazul lui Cristian Cioacă. Tribunalul Bucureşti a respins solicitarea Parchetului, dar procurorii au declarat recurs, care se va judeca la Curtea de Apel București.
Stare de tensiune dintre soţi. „În ceea ce priveşte modul şi mijloacele de săvârşire a infracţiunii de omor calificat facem trimitere la dificultatea evidentă de a stabili o situaţie de fapt precisă în condiţiile în care cadavrul victimei nu a  fost găsit, iar inculpatul, după ce a negat comiterea faptei, s-a prelevat de dreptul la tăcere. În noaptea de 29/30 august 2007, inculpatul s-a întors din Piteşti la domiciliu (n.r. Braşov) în jurul orei 03.00, după ce îi făcuse o vizită martorei P. Diana Cristina, cu care avea o relaţie extraconjugală”, se arată în propunerea de arestare preventivă.
La scurt timp după sosirea la domiciliu, arată anchetatorii, „în cadrul unui conflict grefat pe starea de tensiune dintre cei doi soţi, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri. Cantitatea de sânge găsită la faţa locului, precum şi distribuţia dinamică a stropilor de sânge, indică o acţiune de violenţă extremă, urmată probabil de sufiocarea victimei, şi exclud un scenariu de agresiune domestică de intensitate mică sau medie cu un final tragic neurmărit sau neacceptat de autor”.
Copilul, în camera alăturată. Cristia Cioacă era îmbrăcat în uniforma de poliţist, potrivit criminaliştilor, „având în vedere faptul că era programat să fie de serviciu pe timpul nopţii şi realizase în ultimul moment un schimb de tură cu colegul său D. Silviu. În momentul comiterii faptei în locuinţa comună a celor doi soţi se afla şi copilul acestora în vârstă de doi ani şi jumătate.
A spălat urmele de sânge şi a  dat cu lavabil. „În perioada următoare comiterii infracţiunii de omor şi ascunderii cadavrului, inculpatul a procedat la ascunderea şi distrugerea mijloacelor de probă, aruncând în râpa situată la 4,6 kilometri de Poiana Braşov mai multe obiecte care purtau urmele de sânge ale victimei, spălând totodată urmele sub formă de stropi de sânge de pe vopseaua lavabilă şi aplicând un strat suplimnetar de glet şi de vopsea lavabilă în zonele cu cea mai mare concentrare a urmelor“, se precizează în propunerea de arestare.

Comentarii

Ultimă oră