Sari la conținut

Disperat, probabil, că timpul trece și din imaginea sa publică nu mai rămân  nici măcar ciobulețe, cu toate costisitoarele  giratorii și floricelele cu care a împânzit Brașovul, Georgică și camarila sa vin acum cu o nouă scamatorie menită, cred ei, să-i mai aburească un pic pe alegători de parcă brașovenii sunt toți niște reduși mintal cărora și dacă le fluturi pe sub nas un tramvai și  le zici că e supersonic te cred și dau pe spate de admirație. Aflăm astfel cu mirare mare dintr-un  oficios local al portocaliilor  că ”Legislativul local a aprobat „Protocolul de Cooperare pentru Susţinerea Implementării şi Finanţării Proiectului de Construcţie al Unităţii de Producere a energiei Termice în Cogenerare“.Dincolo de alambicata și prețioasa formulare, din care omul de rând nu are ce să priceapă, se ascunde, o mare, o mega, o super-mega păcăleală, care se traduce cam așa: să stea liniștiți, la locurile lor, zecile de mii de brașoveni care se spală la lighean de o bună bucată de vreme că, la iarnă, vor avea și apă caldă și căldură din belșug și, pe deasupra și ieftină. Cică toate astea se vor datora unei colaborări de succes pe cale să se nască, să crească și să se finalizeze simultan astfel încât captivii CET-ului să nu mai dârdie la iarnă în case. La o asemena gogoriță nu se poate răspunde decât în limbaj total neacademic. Adică, hai sictir!

Comentarii

Ultimă oră