Anul 2021 este anul în care ASOCIAȚIA CLUSTERUL COMUNITAR DE ECONOMIE SOCIALĂ – ACCES va reprezenta un punct de interes pe agenda decidenților brașoveni
Organizația militează pentru dezvoltarea și implementarea de mecanisme eficiente de dialog public-privat în domeniul social prin crearea la nivel local și județean al comitetelor consultative de dialog ale societății civile pentru domeniile esențiale (social, tineret, educatie etc), constituite din membrii aleși din cadrul societății civile brașovene conform unor mecanisme de selecție transparente și crearea de noi mecanisme de finanțare a serviciilor sociale private de interes social, cultural, socio-medical, tineret, educație, prin contractarea furnizorilor privați pentru acordarea serviciilor sociale subdezvoltate și/sau care nu sunt acoperite de autoritățile publice locale.
„Dorința de a-i ajuta pe cei care nu se mai pot ajuta singuri, dorința de a trăi într-o lume în care echitatea socială, asumarea responsabilității, accesul la resurse, colaboararea și bunul simț constituie normalitatea, ne-a adus împreună. Cine suntem noi? Suntem oameni care cred că schimbarea este posibilă. Suntem reprezentanți ai ONG-urilor din Brașov, organizații cu experiență și expertiză în asistență socială, incluziune socială, educație, tineret, sanatate, care am înțeles că împreună, putem face mult mai mult. Așa a luat naștere Asociatia Clusterul Comunitar de Economie Socială – ACCES” – Lucian Gheorghe, inițitorul proiectului comunitar
„Vrem sa devenim un partener de dialog social pertinent al autoritatilor publice locale brașovene pentru a indeplini dezideratul nostru: ACCES transformă România într-o societate în care fiecare om poate munci și trăi demn și fericit! Din anul 2017 luptăm pentru alocare financiară pentu servicii sociale în județul Brașov prin colaborare cu APL-uri si inițierea de politici publice prin elaboarea strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale din județul Brașov și dezvoltarea cadrului de funcționare a parteneriatului public-privat” – Andraș Zsolt Gal, președinte
ASOCIAȚIA CLUSTERUL COMUNITAR DE ECONOMIE SOCIALĂ – ACCES
Inființată in anul 2017 organizația are misiunea de a sprijini societatea civilă în generarea de soluții inovatoare la provocările sociale, prin facilitarea accesului la economie socială, construirea infrastructurii antreprenoriale și crearea unui mediu favorabil de colaborare pentru dezvoltare organizațională și incluziune socială.
Din Cluster, fac parte următoarele ONG-uri:
1. Asociația Ageția de Dezvoltare Comunitară Rrom Thagar
2. Asociația Comunitară Centrul Educațional Sofia
3. Organizația Națională Cercetașii României – filiala Brașov ”Virgil Onițiu”
4. Societatea Națională de Cruce Roșie din România – filiala Brașov
5. Asociația Îngrijire Acasă
6. Asociația de Servicii Sociale Scut
7. Asociația Zâmbește pentru Viitor
8. Asociația Aici pentru Tine
9. Asociația ”Rază de Speranță în Intervenția și Terapia Tulburarilor din Spectrul Autist”
10. Asociația pentru Dezvoltare Locală Integrată Brașov
11. Asociația Suport pentru Regiunea Centru
12. Fundația Agapedia România
Pentru mai multe detalii despre organizatie:
clusteracces.ro
Facebook