“Oficialii europeni susţin necesitatea revizuirii regulilor privind libertatea presei, pentru a fi protejate instituţiile statului şi respectate drepturile fundamentale ale persoanelor. Concret, CE cere asigurarea de reguli efective împotriva persoanelor sau mass-media care aduc atingere instituţiilor publice sau sistemului judiciar, iar Consiliul Naţional al Audiovizualului trebuie să ia măsuri pentru stabilirea şi întărirea codului de conduită.”
Cam asta aflăm, via Mediafax, din Raportul Comisiei Europene privind justiţia (MCV). Mai citesc odată şi tot nu pot să cred. Bre, Comisio, te-ai tîmpit? Cum adică, “revizuirea regulilor privind libertatea presei“? Ce vrei să spui, prin “măsuri împotriva mass media care aduc atingere instituţiilor şi sistemului judiciar“? Dar “introducerea unui cadru clar privind interdicţia de a critica hotărâri judecătoreşti”???
Deci, dacă eu scriu, cum am mai făcut-o, despre Curtea Constituţională că e un cuib băsist, voi putea fi ridicat şi băgat la bulău? Doar aşa, preventiv, ca să mă fezandeze. Dar dacă susţin că CSM a devenit o cocină, mă vor chema la vorbitor, la DNA? Dar dacă fac iar mişto de procurorii lui Morar, ăia care fugăreau ţăranii prin sate, după referendum, mă vor obliga şi pe mine să jur pe biblie, sau îmi vor pune direct cătuşele?
Am bănuiala că “guvernul UE” ne tratează iar ca pe nişte cobai. Cum au făcut-o cu experimentele DNA şi ANI, printre altele. Să vadă ce-o ieşi dacă încearcă “medicamentul” cu cenzura la presă pe proştii ăştia de români. Doar nu v-aţi imaginat vreodată că ar fi îndrăznit să bage aşa nişte aberaţii într-un raport despre Germania! Că-i mustra Angela, de se udau în şpilhozeni.