Sari la conținut

Compania Apa va efectua, timp de două zile, lucrări de remediere la rețelele de canalizare de pe strada Fagurului

compania-apa-va-efectua-timp-de-doua-zile-lucrari-de-remediere-la-retelele-de-canalizare-de-pe-strada-fagurului

Compania Apa va efectua, timp de două zile, lucrări de remediere la rețelele de canalizare de pe strada Fagurului.


În urma verificărilor realizate de către reprezentanții Companiei Apa și cei ai constructorului angajat pentru lucrările din cadrul Contractului CL8F, au fost constatate unele neconformități la rețeaua de canalizare de pe str. Fagurului.

Astfel, în perioada 28 - 29 octombrie 2021, pe această stradă vor fi realizate verificările finale ale lucrărilor la rețelele de canalizare executate în zonă, precum și remedierile defectelor de execuție.


Intervalul orar în care se vor executa aceste tipuri de lucrări este 08.00 - 18.00, în dreptul imobilelor 48 - 52 - 54 - 61E - 66.


Valoarea întregului contract este de aproximativ 57,49 milioane de lei, inclusiv TVA, confinațat de Compania Apa Brașov.


Reprezentanții Companiei Apa fac precizarea că aceasta este perioada premergătoare recepției la terminarea lucrărilor, după care urmează punerea în funcțiune.

Comentarii

Ultimă oră