Edilii din stațiunea Moieciu au decis să delege gestionarea activității de salubrizare a localității unui operator privat, iar în acest sens a semnat un contract de concesionare, care va fi valabil în următorii 5 ani.
În vederea obținerii unui preț cât mai avanatajos, Primăria a lansat o licitație publică la care s-au înscris doi operatori, licitația fiind adjudecată de către firma Comprest, care a fost delegată să asigure curățenia pe străzile din comună, dar și pentru a ridica gunoiul menajer.
Comprest va trebui să ridice gunoiul menajer cel puțin o dată pe săptămână de la fiecare gospodărie și firmă din comună, însă de la instituțiile publice (școala, primăria) va trebui să ridice mizeria de două ori pe săptămână.
Tot de două ori pe săptămână, angajații firmei brașovene vor trebui să facă curățenie pe străzile din comună, să golească coșurile stradale (inclusiv să mai monteze coșuri noi) și să îngrijească spațiile verzi, precum și să intervină în cel mult 48 de ore de la solicitarea reprezentanților Primăriei pentru a curăța eventualele „depozite necontrolate” de gunoi, care apar pe raza comunei.
În conformitate cu estimările edililor, cantitatea de deșeuri care se va colecta din comună este 1.217 tone pe an, respectiv 4.868 metri cubi pe an.