Sari la conținut

Concertele Filarmonicii Brașov continuă și în luna septembrie!

concertele-filarmonicii-brasov-continua-si-in-luna-septembrie

Primul eveniment din această lună va avea loc la Sala Patria, pe 3 septembrie și va consta într-un recital al Orchestrei și Corului Forțelor Terestre SUA staționate în Europa. La acest recital cu totul unic intrarea va fi liberă în limita locurilor disponibile.


Luna continuă cu un recital al cvartetului Unissono, care va încheia seria de evenimente estivale din cartierul Avantgarden 3. Acest eveniment va avea loc în data de 9 septembrie, începând cu ora 19!


Între 12 și 15 septembrie, Filarmonica Brașov se alătură celei de a XI-a ediții a Festivalului Zilelor Culturale Maghiare din Brașov “Țara Bârsei”, în cadrul căruia vor avea loc mai multe concerte în Piața Sf. Ioan. Pe scenă vor urca Koszika & The Hotshots care vor cânta alături de orchestra Filarmonicii Brașov, Zürös Banda, Barabas Lorinc Quartet, Adam Moser și David Klezmer Band.


Apoi, între 20 și 22 septembrie, vor avea loc evenimente dedicate muzicii croate. În aceste trei zile, publicul brașovean va putea să asculte ansamblurileElvis Stanić Group, Zvjezdan Ružić Sextet și Saxsophon Quartet Papandopulo.


În data de 20 septembrie, de la ora 19, la Sala Patria, va cânta Orchestra de Tineret, care va fi dirijată de maestrul Cristian Mandeal.


Pe 21 septembrie, la Sala Patria va avea loc un recital al Gaudeamus Quartet Filarmonica Brașov®, în cadrul căruia se vor interpreta Cvartetul op. 11 în re minor de P.I. Ceaikovski și Cvartetul op. 110, nr. 8 în do minor de D. Șostakovici. Tot în aceeași zi, la Bastionul Țesătorilor, va avea loc un recital de vioară și pian cu Florin Ionescu-Galați (vioară) și Corina Ibănescu (pian).

Spre sfârșitul lunii, pe 23 septembrie, va începe oficial stagiunea 2021-22 a Filarmonicii Brașov. Aceasta se va deschide cu un concert simfonic extraordinar, care îl va avea ca solist pe Gabriel Croitoru (vioară) și care va fi dirijat de maestrul Horia Andreescu.


Evenimentele din septembrie se vor încheia în ultima zi a lunii, 30 septembrie, când, la Sala Patria, va avea loc un concert simfonic dirijat de Radu Postăvaru. În cadrul concertului va urca pe scenă și solistul Carlo Torlontano, care va cânta la alphorn.

Accesul la concertele estivale este gratuit, iar pentru concertele din stagiune, biletele vor putea fi cumpărate de la casieria Filarmonicii Brașov sau de pe siteul bilet.ro. Programul complet al concertelor și detalii despre acestea poate fi regăsit pe pagina oficială de Facebook a Filarmonicii Brașov sau pe siteul acesteia, http://filarmonicabrasov.ro.

Comentarii

Ultimă oră