Construirea celei de a doua grădinițe din zona nouă a cartierului Tractorul, în dezbaterea Consiliului Local.
Primarul Allen Coliban propune aprobarea studiului de fezabilitate pentru construirea unei grădinițe pe str. 1 Decembrie 1918.
Aceasta va fi amplasată pe un teren situat pe str. 1 Decembrie 1918, tronsonul cuprins între str. Ioan Popasu și str. I.C. Brătianu, donat de un dezvoltator imobiliar.
Este cea de a doua unitate de învățământ preșcolar care se construiește în partea nouă a cartierului Tractorul, după ce, la sfârșitul lunii august, au început lucrările la grădinița situată pe str. Ioan Popasu nr. 15, pe un teren de asemenea donat de un dezvoltator imobiliar.
Grădinița, a cărei construcție va fi dezbătută în ședința de vineri, 29 octombrie, va avea trei săli de grupă și o capacitate totală de 48 de copii, cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani.